Totul despre substanţele toxice ascunse printre ingredientele cosmeticelor covenționale
size: 1024x1024
format: pjpg
responsive_height:
ultra_responsive_height:
min_height:
parallax_type:
height:
scale_perspective:
info-rimage: END
Cu siguranţă produsele cosmetice nu sunt străine nimănui şi cu toţii le folosim zilnic. Mai mult, pentru unii, achiziţionarea de produse cosmetice a devenit o necesitate (pielea este prea uscată şi trebuie hidratată) sau o obsesie (“trebuie să am absolut toate nuanţele de ruj!”).
E greu să te abţii să nu cumperi ceva când te învârţi puţin într-un magazin de cosmetice şi realizezi că ai în jur atâtea culori, atâtea nuanţe şi atât de multe brand-uri. Le-ai vrea pe toate, dar ar fi bine să deschizi un pic ochii înainte de a ajunge la casă cu un coş plin.
Uită-te pe etichetele produselor convenționale şi citeşte atent ce conţin acestea! Pe cele mai multe dintre ele vei întâlni substanţe ce sunt foarte toxice şi care au efecte extrem de nocive pentru sănătate. Ar trebui să îţi pui şi mai multe semne de întrebare dacă produsul este foarte ieftin şi promite să facă foarte multe. Însă nici produsele scumpe nu sunt lipsite de substanţe toxice.
Care sunt cele mai toxice produse cosmetice?
Cu toate că substanţele toxice pentru organism se află în compoziţia produselor cosmetice cu un anumit scop (să îi ofere un miros plăcut, să le ofere o textură cremoasă, să împiedice dezvoltarea bacteriilor, să blocheze transpiraţia sau să protejeze pielea de razele UV), acestea se acumulează treptat în organism şi pot trece de la nivelul pielii direct în sânge, răspândindu-se în întregul corp şi provocând numeroase daune.
Printre produsele cosmetice ce pot avea un conţinut ridicat de substante toxice se numără:
- lacul de unghii, ce conţine o cantitate mare de ftalaţi
- fondul de ten, ce conţine multe metale grele şi parabeni
- fardurile, care, la fel, pot avea în compoziţia lor parabeni şi metale grele
- şamponul şi balsamul de păr pot conţine triclosan, SLS, parabeni, DEA şi petrolat
- cremele pot conţine DEA, parabeni, triclosan, aluminiu
- rujul şi luciul de buze pot conţine parabeni, petrolat şi metale grele (în special plumb)
- deodorantele şi antiperspirantele pot conţine aluminiu şi triclosan
- pasta de dinţi poate conţine şi ea aluminiu şi triclosan
- parfumul poate conţine ftalaţi
(click pe imagine pentru o rezoluţie mai mare)
Care sunt cele mai dăunătoare substanţe aflate în componenţa produselor cosmetice?
1. DEA (dietanolamina), cocamida DEA si lauramida DEA
DEA sau dietanolamina este un acid gras din care se obţin derivaţii cocamida DEA şi lauramida DEA, folosiţi pentru a oferi cosmeticelor o textură cremoasă, proprietăţi de spumare sau pentru a le modifica PH-ul.
Ce produse cosmetice pot conţine DEA?
DEA sau derivaţii ei pot fi întâlniţi în şampoane, geluri de duş, spume de ras, săpunuri, vopseluri pentru păr, produse de curăţare, loţiuni, creme.
De ce este o substanţă periculoasă pentru sănătate?
Poate provoca reacţii alergice, iritaţii ale pielii sau ochilor iar expunerea constantă la doze mari poate cauza cancer de piele, ficat sau tiroidă.
2. Parabeni
Parabenii sunt derivaţi din petrol şi sunt folosiţi în cosmetică pentru rolul lor de a conserva produsul o perioadă îndelungată şi de a împiedica dezvoltarea de bacterii în interiorul produselor. Pe etichetă îi vei găsi sub denumirile de metilparaben, butilparaben, propilparaben, izobutilparaben sau etilparaben. Mai multe despre parabeni poți citi în acest articol publicat pe blogul Republicii BIO.
Ce produse cosmetice pot conţine parabeni?
Aproape toate produsele cosmetice convenționale. Întrucât cosmeticele au nevoie de aceste substanţe pentru a putea fi utilizate mai mult timp, parabenii sunt prezenţi cam peste tot: în produse pentru machiaj (ruj, fond de ten, pudră, farduri, rimel), în creme, fie ele, de faţă corp sau mâini, în loţiuni pentru corp, în şampoane şi balsamuri, în geluri de duş, vopseluri pentru păr, antiperspirante. În cosmeticele bio ei sunt înlocuiți cu substanțe naturale, uleiuri esențiale de exemplu, care au acelși efect. Sunt puțin mai scumpe, e adevarărat, dar sunt sănătoase, fără riscuri
De ce sunt substanţe periculoase pentru sănătate?
Aceşti “conservanţi” ai produselor cosmetice convenționale sunt catalogaţi ca substanţe ce declanşează cancerul de sân, întrucât acţionează asemănător estrogenului şi afectează sistemul endocrin atât al femeilor cât şi al bărbaţilor.
3. Petrolat (vaselină)
Petrolatum, aşa cum apare pe ambalaje, sau vaselina cum este cunoscută de mai multă lume, este o hidrocarbură derivată din petrol, folosită în industria cosmetică pentru capacitatea de a proteja pielea şi de a forma o barieră protectoare împotriva razelor UV şi a factorilor de mediu. De asemenea, este un bun emolient şi hidratant, oferă strălucire părului şi buzelor.
Ce produse cosmetice pot conţine Petrolat?
Este folosit în obţinerea şampoanelor, balsamurilor pentru păr, gelurilor de duş, produselor de curăţare şi îngrijire a pielii, produselor pentru machiat, rujuri şi balsamuri de buze, spumelor de ras şi produselor de bronzare.
De ce este o substanţă periculoasă pentru sănătate?
Întrucât este un produs cu provenienţă petrolieră, este foarte probabil să fie contaminat cu hidrocarburi. Astfel, folosirea produsului contaminat poate provoca iritaţii ale pielii, alergii şi chiar declanşa cancerul. Uniunea Europeană permite folosirea de petrolat în produsele cosmetice convenționale doar dacă se cunoaşte istoricul rafinării produsului şi dacă se poate dovedi că nu are efect cancerigen.
4. Aluminiu
Aluminiul este un compus ce se întâlneşte în scoarţa Pământului în procent de aproximativ 8%. Aplicat pe piele, aluminiul minimizează transpiraţia la nivel local, elimină mirosul neplăcut şi formează o barieră împotriva formării acestor mirosuri.
Ce produse cosmetice pot conţine aluminiu?
Aluminiul se întâlneşte cu precădere în produsele convenționale de igienă corporală, deodorante şi antiperspirante dar poate fi întâlnit şi în pastă de dinţi, pudră de talc sau creme pentru protecţie solară.
De ce este o substanţă periculoasă pentru sănătate?
Aluminiul poate irita pielea, poate cauza boli de plămâni sau chiar cancer. Acumularea de aluminiu în corp favorizează aparţia bolii Alzheimer şi a altor boli neurologice.
5. Triclosan
Triclosanul este folosit în cosmetică pentru efectul antibacterial şi antifungic.
Ce produse cosmetice convenționale pot conţine Triclosan?
Întrucât poate lupta împotriva formării cariilor, Triclosanul este folosit mai ales în pasta de dinţi şi apa de gură. Îl mai întâlnim în săpun, cremă, gel de mâini cu efect antibacterial, în deodorant, spumă de ras, gel de duş, spray-uri şi creme pentru picioare, în şampon şi balsam de păr.
De ce este o substanţă periculoasă pentru sănătate?
Triclosanul intoxică organismul, se elimină foarte greu şi are efecte nocive asupra întregului corp, cauzând în special dezechilibre hormonale.
6. Sodium Lauryl Sulfate (SLS)
Sodium Lauryl Sulfate (SLS) aşa cum este întâlnit pe etichete, este un agent activ de suprafaţă ce acţionează ca agent de emulsifiere, curăţare şi spumare în multe dintre produsele convenționale de igienă a corpului.
Ce produse cosmetice pot conţine SLS?
Îl poţi găsi în compoziţia şampoanelor, spumantelor de baie, gelurilor de duş, spumelor de ras, pastelor de dinţi şi a săpunurilor.
De ce este o substanţă periculoasă pentru sănătate?
SLS poate provoca alergii, iritaţii ale pielii şi ochilor, poate afecta ficatul şi tractul respirator. În plus, SLS poate fi contaminat cu dioxin şi poate avea effect cancerigen asupra organismului.
7. Ftalaţi (Dibutyl phthalate (DBP))
Ftalaţii sunt substanţe chimice, derivate ale naftalinei, folosite în multe dintre cosmeticele convenționale pentru efectul de fixare.
Ce produse cosmetice pot conţine ftalaţi?
Întrucât ftalaţii măresc puterea de penetrare a substanţelor în piele, îi întâlnim în parfumuri, spray-uri şi geluri de păr şi pentru rolul lor de fixare şi prevenirea crăpării lacului, evident, îl găseşti în mai toate lacurile de unghii şi în oje.
De ce este o substanţă periculoasă pentru sănătate?
Ftalaţii sunt toxici pentru aparatul reproducător, ficat şi rinichi, pot avea efecte nocive asupra sistemului endocrin şi pot declanşa cancerul.
8. Metale grele (mercur, plumb, arseniu, nichel, etc.)
Metalele grele sunt impurităţi ce ajung accidental în produsele cosmetice convenționale, fie din folosirea de ingrediente contaminate, fie rezultate din procesul de producţie. Intrucât nu sunt trecute pe etichetele produselor, metalele grele pot fi depistate doar în urma unor analize de laborator. Aceste ingrediente pot oare pătrunde și accidental și în produsele bio? Cel mai probabil nu, pentru că ingredientele acestor produse sunt controlate și verificate mult mai strict.
Ce produse cosmetice pot conţine metale grele?
Rujurile conţin plumb, mercurul se găseşte în rimel, nichelul este prezent în pudre şi farduri, iar arseniul se găseşte în fond de ten şi rimel. Alte produse cosmetice ce pot conţine metale grele sunt loţiunile de corp, cremele pentru faţă şi chiar produsele pentru îndreptarea părului.
De ce sunt substanţe periculoase pentru sănătate?
Metalele grele se acumulează în timp în organism şi se elimină foarte greu. Au efecte nocive atât de suprafaţă cât şi de “adâncime”: dermatită, căderea sau degradarea părului, disfuncţii hormonale, dureri de cap, disfuncţii ale sistemului gastro-intestinal, imunitar, cardiovascular, probleme musculare, articulare, ale oaselor, rinichilor, probleme neurologice şi pot duce chiar la apariţia cancerului.
(click pe imagine pentru o rezoluţie mai mare)
Cum putem verifica dacă ingredientele folosite într-un anumit produs cosmetic sunt dăunătoare?
Dacă citeşti eticheta produselor cosmetice pe care le cumperi, aşa cum ai auzit că e bine să faci, şi constaţi că nu ştii cum să recunoşti care dintre ingrediente sunt dăunătoare poţi oricând să le cauţi pe Google. E cea mai la îndemână variantă de a afla ce substanţe dintre cele aflate pe etichetă îţi pot afecta sănătatea.
Întrucât ingredientele sunt mai mereu trecute pe etichete în limba engleză, ai putea să foloseşti unul dintre aceste trei website-uri ce îţi pun la dispoziţie informaţii despre fiecare substanţă ce se poate afla în compoziţia cosmeticelor:
http://www.cir-safety.org/ingredients
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pccompound
Pe fiecare dintre aceste site-uri este de ajuns să faci o căutare simplă cu numele substanţei şi vei obţine o mulţime de informaţii. Poţi oricând să traduci rezultatele cu Google Translate dacă dai de mulţi termeni ce nu îţi sunt familiari.
În ajutorul nostru vin şi cei de la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, care au efectuat câteva studii de piaţă privind toxicitatea cosmeticelor pe care le folosim, iar rezultatele le puteţi vedea aici.
Ce alternative avem pentru înlocuirea acestor produse cosmetice dăunătoare?
Pentru aceia care s-au trezit acum la realitate sau pentru cei care erau deja treji, este musai să spunem că cea mai bună alternativă pentru a înlocui cosmeticele pline de substanţe chimice dăunătoare sunt produsele bio de îngrijire sau cosmeticele bio. Este foarte uşor să înlocuieşti crema de faţă cu ulei de argan, de exemplu, sau să îl foloseşti ca mască de păr. La fel cum demachiantul, crema hidratantă, balsamul de păr, tratamentul pentru unghii sau crema împotriva acneei, pot fi înlocuite cu succes folosind în schimb ulei de cocos.
În plus, există o alternativă de produs cosmetic bio pentru orice produs cosmetic convențional: fond de ten, ruj, luciu de buze, cremă de faţă, damachiant, deodorant, şampon, gel de duş, parfum şi lista poate continua. Poţi începe deîndată să scapi de produsele ce îţi fac mai mult rău decât bine şi să deschizi oficial, sezonul cosmeticelor bio.
Dacă încă nu te-am convins, iată câteva dintre beneficiile pe care le au cosmeticele bio:
- sunt obţinute din plante ce provin din culturi nemodificate genetic;
- la fabricarea lor nu se foloseşte nicio substanţă ce poate fi nocivă pentru organism;
- nu mai rişti să îţi îmbolnăveşti nici pielea, nici întregul organism;
- cosmeticele bio nu declanşează cancerul;
- contraindicaţiile de folosire sunt mult mai restrânse, rezumându-se doar la diverse alergii (nu este indicat să foloseşti anumite produse cosmetice bio dacă ştiţi că în compoziţia lor se găsesc ingrediente la care eşti alergic);
- cosmeticele bio sunt sigure şi pentru bebeluşi;
- sunt preparate cu uleiuri naturale, ce contribuie la conservarea lor pentru o perioadă de aproximativ 3 luni, după ce ambalajul a fost desfăcut. Desigur, nu vor avea un termen de valabilitate la fel de mare ca produsele cosmetice obişnuite, dar sănătatea cântăreşte mai mult.
Cum recunoşti un produs cosmetic bio?
După etichetă! Un produs cosmetic bio va avea menţionat pe etichetă faptul că este bio, ecologic sau organic, cu numărul de certificare obligatoriu alături, frunza verde pentru produse bio, simbolul oficial al Uniunii Europene pentru produse certificate bio, ecologic, sau organic (înseamnă același lucru). Unele produse vor avea menţionat şi numele firmei care a făcut certificarea bio.
Atenție, nu te lăsa păcălit dacă pe etichetă apare scris “produs natural”, fiindcă asta nu înseamnă nimic sub legislația europeană. Acel produs poate conține câteva ingrediente naturale și restul chimicale. Deci, citeşte bine eticheta!
Astfel, poţi începe să înlocuieşti cosmeticele obişnuite cu cele bio, pline de beneficii pentru sănătate. La un moment dat, aceste cosmetice vor deveni “cele obişnuite” și pentru tine.
Sănătate, pe curând și… ferește-te de chimicale!
Florrie, pentru Republica BIO
Surse:
http://www.cosmeticsinfo.org/http://www.alegesanatos.ro/
http://inimafericita.ro/2014/03/27/cum-poti-verifica-ingredientele-daunatoare-din-produsele-cosmetice/
http://www.apc-romania.ro/ro/n-studii-de-pia-studii-de-piata--cosmetice/
http://www.ewg.org/skindeep/
http://www.cir-safety.org/ingredients
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pccompound
Copyright Republica BIO
Descarcă gratuit infograficul, la calitate excepţională:
Completează adresa ta de email şi descarcă materialele.
Îţi vom trimite ocazional şi veşti de la noi.
1 pe
1
Maria pe
Draga Monica,
Toate produsele pe care le promovam in magazinul online Republica BIO sunt testate de noi. Fiindca nu avem inca vopseluri de par certificate bio in oferta magazinului, nu-ti putem recoamanda una. Tot ce-ti putem spune este ca si noi cautam, si atunci cand vom gasi una buna, bio, o vom aduce si ti-o vom recomanda.
In legatura cu parfumurile, ti le recomandam pe cele de la Acorelle. Sunt extraordinare, si mai ales sunt naturale si certificate bio.
Cu cea mai mare seriozitate iti recomandam cremele Bioregena si pe celelalte (Cattier, Florame, Urtekram, etc.) pe care le gasesti la Republica BIO. Dar nu-ti putem spune cum se compara cu toate brandurile enumerate de tine, fiindca noi nu le-am folosit pentru ca stim ca sunt pline de chimicale.
Incearca produsele de machiaj de la Couleur Caramel, sunt extraordinare, naturale, ceritificate bio si nu se vor coji. De ce se cojesc celelalte, asta iarasi, n-am putea sa spunem…
Iti multumim ca ne citesti blogul si ca ne pui intrebari la care ne face placere sa raspundem :)
Maria, Republica BIO
cocaina monica pe
As dori sa ma informati ce vopsea de par e ok?Dar parfum?Sunt mare amatoare si consumatoare de cosmetice,si am folosit pana acum aprox 6 luni cosmetice si parfumuri traditionale de la firme de top;as vrea sa stiu care e echivalentul bio al cremelor Lancome,Sofina,Ester Lauder?In nov 2016,mi-am achizitionat cremele si fondul de ten de la Annemarie Borlind,nu ieftine,cu muuulte certificari,dar nu sunt multumita de textura lor!(se “cojesc”)Oare de ce????