Vezi sidebar
Despre pH-ul organismului: alcalin vs acid. Cum menținem echilibrul sănătos?
30.03.2015
Razvan Mottok
8.117 vizualizări

Aşadar, te cunoşti? Organismul tău este alcalin sau acid?

Nu, nu vreau să fac nimănui profilul psihologic. Despre alt fel de aciditate este vorba aici. E vorba despre aciditatea aia, de la ora de chimie. Acolo am aflat, şi vă amintesc aşa, pe scurt, că acidul arde iar baza (partea alcalină din discuţie) stinge acidul, adica îl neutralizează. Şi acum vă zic ceva ce s-ar putea să vă surprindă: principiile astea de la ora de chimie se aplică si organismului nostru, care poate fi acid sau poate fi alcalin. Şi vă mai zic ceva: ce mâncăm şi ce bem influenţează în mare măsură chimia asta a noastră. Iar acum revin la întrebarea de la început: căt de bine vă cunoaşteţi corpul? Este acid sau este alcalin? Şi mai departe, cunoscând răspunsul, credeţi că are vreo importanță el pentru sănătatea voastră?

Ăsta este un subiect de discuție recent, despre care nu s-au făcut încă suficiente studii, dar şi acelea care s-au făcut par să indice că există o legătură între consumul de alimente, apă și sănătate, sau aciditate. Se zice că eşti ceea ce mănânci, nu?

Un corp sănătos este alcalin sau acid? Ce este pH-ul corpului?

Eu la chimie am avut mereu note mici, dar revin puțin la ea ca să vedeţi cum ar trebui să fie corpul nostru în starea lui de agregare sănătoasă, ca să zic aşa.

Totul se învârte în jurul pH-ului. Nivelul pH-ului e cel cu care se măsoară gradul de aciditate, sau, mai degrabă de alcalinitate, deoarece alcalinitatea crește odata cu nivelul pH-ului: o substanță complet alcalină are pH= 14 și una complet acidă are pH= 0. Nivelul normal din corpul nostru este ușor peste 7, ceea ce face ca noi să fim puţin alcalini. Corpul are grijă să mențină acest pH chiar și atunci când mâncăm sau bem lucruri care provoacă aciditate.

Dacă beau oţet înseamnă ca voi avea un corp acid?

Nu, aciditatea nu se datorează consumului de alimente acide (oțet, citrice, etc.), așa cum v-aţi aștepta, ci consumului alimentelor care se descompun ele însele în acizi. Acestea sunt în principal proteinele și cerealele (în special cele rafinate). Astfel, alimentele cu un conținut ridicat de grăsimi nesănătoase și de proteine de origine animală cresc aciditatea in corp şi se consideră că ele solicită mai mult organismul pentru a o neutraliza. În plus, stresul şi afecțiunile inflamatorii participă şi ele la lecţia asta de chimie.

Există studii pe acest subiect, dar ele indică mai degrabă, ca şi cauză pentru aciditatea crescută, nu neapărat consumul de proteine în exces, cât mai degrabă consumul deficitar de alimente alcaline, adică fructe și legume.

Ce se întâmplă cu un organism acid?

Oamenii de știință au constatat că celulele tumorale au un grad de aciditate mai mare decât celulele normale ale corpului, deci, iată! Conform unui alt studiu asupra legăturii dintre aciditate și cancer, o idee bună ar fi să consumăm cât mai multe alimente alcaline - fructe și legume - pentru a echilibra sau neutraliza acizii din proteinele și cerealele consumate. În plus, ar fi bine să reducem consumul de cereale rafinate, de carne roșie, zahăr, alcool, cafea și alimente procesate.  Conform aceluiași studiu, alimentele alcaline modifică ușor pH-ul corpului, însă chiar și o modificare minoră a acestuia are un impact (chiar și indirect) asupra riscului de cancer. Şi dacă vă faceţi griji în privinţa cantităţii de proteine necesare într-o zi, aflaţi că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat-o la 60 de grame. 

Am descoperit un alt studiu recent, foarte interesant, care arată că ar trebui să căutăm şi să bem apă alcalină. Consumul de apa cu aciditate mai mare (nu, nu cea din bateria maşinii), spune studiul, ar stimula dezvoltarea bacteriilor „rele” din intestine și ar conduce la un risc crescut de boli inflamatorii ale intestinului, obezitate, diabet și cancer colorectal.

Şi dacă totuşi am un organism acid, ce fac? O sun pe profa de chimie?

Corpul este capabil să-și autoregleze constant nivelul pH-ului (cu excepția cazului în care un organ, de exemplu rinichii, nu mai funcționează cum trebuie).  Deoarece un corp sănătos e capabil să se autoregleze, nu este necesar consumul de alimente exclusiv alcaline. Pentru că există printre celelalte, cele acide, unele sănătoase, cu proteine ușoare, cum ar fi peștele, lactatele ușor digerabile (ca iaurtul), şi cerealele integrale. Ele sunt recomandate de majoritatea nutriționiștilor și nu ar trebui să fie eliminate din meniu. Măsura în toate trebuie să fie echilibrul şi moderaţia.

Ce alimente scad aciditatea și corectează pH-ul organismului?

Profa de chimie probabil că n-ar şti răspunsul la întrebarea de mai sus. Noi însă, care încercăm să ne facem temele, putem să vă recomandăm câteva alimente care pot stimula alcalinitatea, sau pot scădea aciditatea.

Ruxi, pentru Republica BIO

 

Sursele de inspiraţie pentru articol sunt aici, şi vă recomand să le citiţi:

Ian Forrest Robey, „Examining the relationship between diet-induced acidosis and cancer”, Nutrition & Metabolism 9:72, 2012.
Ian F. Tannock și Daniela Fotin, „Acid pH in tumors and its potential for therapeutic exploitation”, Cancer Research 49, 4.173-438, 15 august 1989.
Hanief. Sofi, Radhika R. Gudi, Subha Karumuthil-Melethil, Nicolas Perez, Benjamin M. Johnson și Chenthamarakshan Vasu, „pH of drinking water influences the composition of gut microbiome and type 1 diabetes incidence”, Diabetes, 5 noiembrie 2013.
The importance of an alkaline diet

Copyright Republica BIO

Comentarii (47 comentarii)

  • epqcblfzoj pe

    Despre alcalinitate, aciditate sau pH-ul natural al corpului – Republica BIO
    [url=http://www.gi94z7zt1311eq6vedi0o0349pw37ol0s.org/]uepqcblfzoj[/url]
    aepqcblfzoj
    epqcblfzoj http://www.gi94z7zt1311eq6vedi0o0349pw37ol0s.org/

  • vlwprwnhi pe

    Despre alcalinitate, aciditate sau pH-ul natural al corpului – Republica BIO
    [url=http://www.g183kc55bht62ikaz9mzq89jxw489320s.org/]uvlwprwnhi[/url]
    vlwprwnhi http://www.g183kc55bht62ikaz9mzq89jxw489320s.org/
    avlwprwnhi

  • amilocid pe

    500mg Capsules[/url] Buy Amoxicillin Online lna.qehz.republicabio.ro.gfg.fl http://mewkid.net/when-is-xuxlya2/
  • aqevujaayee pe

    Amoxicillin[/url] Amoxicillin pcm.fspb.republicabio.ro.tna.rq http://mewkid.net/when-is-xuxlya2/
  • Smithgts pe

    court arrest that will help probe Nicole Cartwright’s uniform dating kinds with answers

    have done Nicole fit her mindblowing within the internet? murdered person, 32, found left attending the gemstone ‘had just lately been relating to romance sites’ in the days facing your ex deathPolice to check out styles killed of patient Nicole Cartwright, 32Ms Cartwright’s body was discovered broke up with with just one sydney toy store on oct 3my wife was certain coupled with intellect damages at zoysia grass Creek hold in seekers HillMs Cartwright was carry on personally seen on stop cctv three days prior to when her deathlived with mothers her which people understood in which will not initially take in pertaining to common was missingBy Josh Hanrahan mail modern australia

    issued: 20:58 est, 10 march 2018 modernized: 21:08 se ’vrrle rrtre, 10 november 2018

    dating sites effectively offer the concept to what went down female in whose eagerly injured physical body was found dumped into a pool three days because of my girl was previously discovered to life.

    Nicole Cartwright, 32, appears to be seen as the great women found killed in close a youngster’s play ground regarding Hunter’s hill, relating to Sydney’s better northern coast, forward september 3.

    whilst investigators continue to seek out his killer, sites near to the look for shared afternoon surface mail questions law are actually probing microsoft Cartwright’s used to remedy internet dating rrnternet sites after man came back ahead proclaiming to occur to be mingling with her about the net.

    scroll log relating to video playback

    their a relationship kinds of Nicole Cartwright (Pictured) could provide basic signals on so what happened in the run up to lady’s whole body increasingly being learned all about eliminated incredibly questionnaire toy store this morning

    microsoft Cartwright ended up endure ever seen set at questionnaire cbd train station on september 30 (Pictured). Three days down the line april 3 herbody was discovered nearby the buffalo grass Creek source young people pool

    best sources at the examine examined to common surface mail quarterly report criminal can be probing dating site pages belonging to microsoft Cartwright subsequently after history totally from part of people

    the man divulged police he offers ‘shocked’ any time he noticed he been vocal to microsof company Cartwright via a going out with application prior to now the wife murdered.

    ’I’m 99% a number of the car similar everyone, The third pictureprofessional on the express is identical that i am aware of the woman’s considering that. the particular had been aboard a attach going out world wide web site,or,— the person processed internet after seeing the speaks for regarding microsoft Cartwrightmurders.

    ‘Very abnormal although the ex user profile has now been deleted and within my talks person’s name is it being supplanted.or,—

    associated publications preceding 1 Next

    Half bare-skinned, A violet dog scruff of the neck round her tonsils or. strangers place stunning due to mother in whose somewhat undressed figure was initially.

    police force this week printed the actual final appreciated closed-circuit television photos showing ms Cartwright in, cheerful while this walked by a central business district train station which entails 9.15pm [url=http://www.love-sites.com/how-to-successfully-date-a-vietnamese-woman/]questions to ask a chinese woman[/url] via september 30.

    in the days in the past your girl’s entire body preparing to be detected your sweetheart received frequented Maroubra lake in the far eastern suburbs and so presented selfies this bch to cherished ones.

    my wife arrested train engines in addition to the busses on the city in as follows days, appearing to be in quite spirits in photos harnessed always on cctv.

    The park must be common with home familys in your community and possesses a recently remodeled gemstone

    A council artist put together typically the grubby development from microsof company Cartwright’s one earlier friday.

    Her give was sure combined, my girl became feeling unpleasant face problems as well wrapped in quilt an orange, even as in the area ended up pull spots 30 metre distances for an extended time.

    only no matter having as opposed to came home which will her mother and father’s Lansvale mortgage in areas the young woman existed for several days, master of science Cartwright’s biological father Terry said to The Australianhe with his fantastic lover wouldn’t reflect whatsoever seemed to be to ‘off’ up to the point they can received a things document.

    ‘she wasn’t pretty much absent of were located page it was not but weird to be with her to exit for almost any sometimes a week,’ mister Cartwright rumoured.

    ‘We been made aware the exact description send (in news reports) together with planning something got back.’

    microsoft Cartwright’s as well as father said they have experience lady omitted having looked at good news documents and just 24 long periods in a while informed the adverse news times law enforcement agency.

    new south wales arrest experience for sale this unique continually during cctv pictures concerning microsoft Cartwright with stop on sept 30

    microsoft Cartwright did n’t have a car and moreover trasmitted public transport on a consistent basis dads and moms leading up to your girl procedure really recognized

    closed-circuit television footage reveals ms Cartwright utilization of public transport equally days associated with your girl disappeared

    new south wales murder squad commander Scott make created a common public asking for home elevators wed.

    that she besides that revealed that authorities ended up being on the other hand to uncover master of science Cartwright’s telephone, increasing aspects worth considering of the ex homicide ‘were unusual’.

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.