Cu ce este mierea de Manuka diferită de mierea obișnuită?

Cu ce este mierea de Manuka diferită de mierea obișnuită? – Republica BIO

Mierea de Manuka este sau nu produsă de albine?

Bineînțeles. Așa cum mierea de tei este produsă de albine care adună polenul florilor de tei, mierea de Manuka este produsă de albine care polenizează arbuștii de Manuka, arbuşti nativi exclusiv în Noua Zeelandă și Australia.

Mierea de Manuka este medicament sau aliment?

Mierea este folosită de secole în scopuri medicinale. Studiile au confirmat faptul că toată mierea în general are calități antibacteriene, antiinflamatoare, calmante și regeneratoare. Dar nu toată mierea are aceleași proprietăți. Unele feluri sunt de 100 de ori mai puternice decât altele.

Principalul component al mierii, care-i dă capacitatea de aliment cu proprietăţi antiinflamatoare este peroxidul de hidrogen, aflat mai mult sau mai puţin în toate felurile de miere. Dar în mierea de Manuka există în plus și substanţa numită metilglioxial (ştiu, e greu de pronunţat şi de ţinut minte, dar o să-l găsiţi mereu aici, nu trebuie să reţineţi denumirea). Acesta are puternice calități antibacteriene, iar în toate celelalte sortimente de miere se găsește doar în cantități infime.

Care este cantitatea recomandată de miere de Manuka pentru imunizare?

Mierea de Manuka nu se mănâncă întinsă pe păine, ci se consumă la linguriță, după indicațiile de pe ambalajul produsului. În general, pentru imunizare cu miere de Manuka, cantitățile recomandate sunt acestea:

  • pentru copii, o jumătate de linguriță pe zi
  • pentru adulți, o linguriță pe zi

Mierea de Manuka este un puternic antibiotic natural

Se consideră că această substanță, dar și alți compuși specifici, conferă mierii de Manuka o putere antibacteriană mult mai mare. Și cu cât concentrația de metilglioxial (da, din nou, dar v-am spus că-l găsiţi aici) este mai mare, cu atât capacitatea sa antibiotică este mai ridicată.

Ce este factorul UMF, NPA și celelalte?

Această capacitate bioactivă, antibiotică sau antivirală a mierii de Manuka se măsoară cu ajutorul unei scări numerice, dezvoltată de producătorii de miere, numită UMF (Unique Manuka Factor= Factor Manuka Unic), sau NPA (non peroxidic-activity) care se bazează pe concentrația de metilglioxial, pe activitatea peroxidică (capacitate bioactivă care se distruge ușor prin încălzire) sau non-peroxidică (mult mai rezistentă la temperaturi ridicate). Cu cât cifra UMF sau numaru NPA este mai mare, cu atât mierea este considerată a avea un efect bioactiv mai ridicat. Pentru a fi considerată eficientă din punct de vedere terapeutic, mierea de Manuka ar trebui să aibă un UMF sau un NPA de minim 10.

De ce e mai scumpă mierea de Manuka?

Mierea de Manuka se produce doar din polenul arbuștilor de Manuka pe care îi găsim doar în Noua Zeelandă şi Australia. În plus, producătorii trebuie să se asigure că albinele se hrănesc doar cu polen de Manuka și nu cu polenul altor plante. Aşa se face că producătorii din Noua Zeelandă sunt nevoiți uneori să localizeze cu ajutorul elicopterelor arbuștii de Manuka și să transporte stupii chiar și în zone izolate. Există, prin urmare, o ”recoltă” de miere de Manuka anuală, limitată, care depășește cu mult cererea.

Beneficiile pentru sănătate ale mierii de Manuka

Principala utilizare medicală, confirmată de studii, a mierii de Manuka este în tratamentul rănilor sau arsurilor minore.

Un studiu independent confirmă faptul că mierea de Manuka posedă proprietăți antibacteriene și poate fi folosită în tratamentul infecțiilor, inclusiv al celor cu periculoasa bacterie Helicobacter Pylori care, netratată, poate conduce la apariția cancerului de stomac.

În plus, avantajul tratamentului cu miere de Manuka este că acesta nu conduce în timp la creșterea rezistenței bacteriilor, așa cum se întâmplă în cazul antibioticelor din farmacii.

Un alt studiu spune că mierea de Manuka poate fi eficientă în prevenirea gingivitei și a altor afecțiuni gingivale, împiedicând formarea plăcii dentare.

Ea ar putea fi de asemenea benefică și pentru scăderea colesterolului, reducerea inflamațiilor, inclusiv cronice, tratamentul diabetului, afecțiunilor gastrointestinale, prevenirea și tratarea cancerului, însă acestea nu sunt confirmate de studii, cel puțin până acum.

Atenție însă! Este posibil ca mierea de Manuka să aibă şi efecte secundare. Poate crea reacții alergice la persoanele alergice la albine, poate crește nivelul glucozei din sânge, sau poate avea posibile interacțiuni cu anumite medicamente oncologice.

Pot înlocui mierea de Manuka cu altceva?

Conform unor studii, mierea ecologică produsă din flori de munte ar avea proprietăți apropiate de cele ale mierii de Manuka. În general, cu cât mierea este mai închisă la culoare, cu atât este mai eficientă, conținând mai mulți antioxidanți.

Atenţie la mierea de Manuka contrafăcută!

Din cauza preţului mare dar şi a cererii care depăşeşte cu mult oferta, pe piață se găsește o cantitate uriașă de miere de Manuka, contrafăcută. Cifrele spun că, deși producția anuală a Noii Zeelande este de doar 1.700 de tone, la nivel international se vând circa 10.000 de tone!

 

Să fim sănătoși!

 

Ruxi, pentru Republica BIO

M-am inspirat de aici:

Webmed
Wikipedia
www.ncbi.nlm.nih.gov
www.sciencedirect.com

www.sciencedaily.com/

Copyright Republica BIO
Scrie un comentariu

Comentarii (2)

March 07, 2016 POSTAT DE Razvan

Buna Tuluca,
Te rog să consulți un medic specialist. Diabetul nu este o afecțiune în care sa poți lua decizii de dietă prea ușor. Mulțumesc, și te rog să mă ierți dacă nu ți-am putut răspunde direct la întrebare. Noi ne străduim să publicăm articole documentate, dar nu ne putem asuma rolul de medici. Te rog să ne înțelegi.
Răzvan, Republica BIO

February 22, 2016 POSTAT DE Tuluca Gheorghe

La o persoana care are diabet de tip 2,mieren de Manuka este indicata de à fi fotosita ca indulcitor sau ca tratament si intre ce limite si ce concentratii.Va multumesc.
Tuluca GH.