Vezi sidebar
Detox: cea mai eficientă cură de frumusețe!
01.04.2021
Razvan Mottok
6.974 vizualizări

Detoxifierea este practicată de secole și recunoscută ca foarte eficientă pentru sănătate. Medicina tradițională chineză și ayurveda sau medicina tradițională indiană recunosc valoarea și importanța procesului detoxifierii. Acest proces constă în purificarea și întărirea organismului prin hrană care susține și ajută organele cu funcții resposabile în mod natural de detoxifiere: digestie, procesarea nutrienților și tranzit.

Acest lucru se face prin îndepărtarea și eliminarea toxinelor și hrănirea organismului cu superalimente bogate în substanțe nutritive benefice, sănătoase.

Detoxifierea implică în primul rând o modificare a alimentației, principala cale prin care toxinele ajung în corpul nostru. Creșterea aportului de lichide sănătoase și modificări ale stilului de viață pot ajuta deasemenea funcția de detoxifiere a organismului. Mai mult, detoxifierea poate fi susținută și chiar accelerată prin aportul de suplimente alimentare cu rol detoxifiant. Suplimentele alimentare care conțin fibre, cum sunt semințele de in, psyllium, inulină stimulează activ eliminarea toxinelor la nivelul tractului digestiv. Superalimentele precum ghimbirul, turmericul, iarba de orz și chlorella au rolul de a se fixa de metalele grele și de alte toxine din organism și de a le elimina din corp.

Ce este detoxifierea organismului?

În esență, detoxifierea înseamnă curățarea de toxine sângelui din corp. Acest lucru se realizează natural de către ficat, prin eliminarea impurităților și chimicalelor nocive transportate de sânge. Apoi toxinele sunt procesate, urmând a fi eliminate prin ultima parte a tractului digestiv, colonul. Corpul elimină totodată toxine prin rinichi, intestine, sistemul limfatic, plămâni și piele. Când organismul nu funcționează la parametrii optimi, eliminarea toxinelor din corp nu se face în mod adecvat.

Prin ajutorul detoxifierii, se reduce presiunea asupra organelor interne, iar acest lucru se întâmplă tocmai prin puterea superalimentelor de a stimula eliminarea toxinelor la nivelul ficatului, rinichilor și colonului, și prin îmbunătățirea circulației sangvine și alimentarea corpului cu substanțe nutritive sănătoase.

Astăzi, având în vedere alimentația de multe ori nesănătoasă, poluarea, stresul, odihna insuficientă și alți factori nocivi de mediu, e mai necesar ca oricând să ajutăm organismul în procesul natural de detoxifiere cu alimente naturale, benefice sau cu suplimente alimentare cu rol detoxifiant.

Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
88,76 lei

Înapoi la cuprins

Cum se face detoxifierea organismului?

Cu toții am avut momente când ne-am simțit lipsiți de energie, îngreunați, incapabili să ne concentrăm, când corpul nostru parcă era un bagaj foarte greu pe care trebuia să-l târâm după noi. Ce putem face atunci când simțim că organismul nostru nu mai face față cum trebuie solicitărilor de zi cu zi? ...Păi am putea încerca să-l ajutăm să se detoxifice mai eficient.

Detoxifierea se face în special prin ficat, care e principalul organ detoxifiant al corpului. Dar organismul elimină toxine și prin alte organe ca cele menționate mai sus (piele, rinichi, colon etc.). Pielea, cel mai mare organ al corpului, absoarbe chimicalele din produsele cosmetice și din mediu și le elimină prin transpirație. Rinichii filtrează sângele și scoate afară toxinele prin urină, iar la nivelul colonului se realizează metabolizarea toxinelor din corp care sunt fixate de fibre și eliminate din corp sub formă de materii fecale. Detoxifierea colonului și ușurarea tranzitului este foarte importantă în procesul de curățare eficientă a orfanismului de toxine și alte chimicale.

De ce este importantă detoxifierea colonului?

Atunci când suntem constipați, de exemplu, toxinele nu pot fi eliminate din corp și este posibil ca o parte dintre ele să pătrundă în sistemul sanguin și să reîntoarcă în corp. De aceea, orice detoxifiere trebuie să implice alimente cu suficiente fibre și beneficii de curățare, dar și de lichide, pentru a ușura sarcina colonului de a încheia tranzitul sănătos.

Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
78,37 lei

Când aud de detoxifiere, majoritatea persoanelor se gândesc la o dietă cu sucuri naturale din ierburi și frunze. Detoxifierea este însă mai mult decât atât: este un proces bazat mai ales pe aportul de substanțe nutritive corecte. Detoxifierea incorectă poate face mai mult rău decât bine. Un ceai detoxifiant, de exemplu, contribuie la o detoxifiere naturală, dar nu asigură sprijinul organismului pe care îl poate slăbi dacă nu este corelat cu aport de nutrienți. Numeroase diete detoxifiante bazate exclusiv pe sucuri naturale sau chiar pe înfometare nu permit finalizarea procesului de detoxifiere care constă în înlocuirea toxinelor cu nutrienți și susținerea organismului în acest proces. De asemenea, ele nu conduc la realizarea detoxifierii pe toate căile (detoxifierea ficatului, detoxifierea rinichilor etc.). E nevoie de un aport de fibre crescut, de exemplu, pentru a asigura detoxifierea la nivelul colonului.

Înapoi la cuprins

Care sunt beneficiile detoxifierii pentru organism?

Beneficiile detoxifierii sunt multiple și extrem de importante, am putea spune chiar esențiale pentru sănătatea corpului, mai ales în mediul de viață actual. Oamenii trăiesc în poluare, stres, au parte de insuficientă odihnă, de o alimentație necorespunzătoare etc.

Iată câteva dintre principalele beneficii ale detoxifierii:

  1. Elimină din corp toxinele nocive

Detoxifierea ajută corpul să înlăture toxinele care s-au acumulat și pe care nu a reușit să le elimine la timp și asigură purificarea organismului. Detoxifierea stimulează ficatul, rinichii, colonul și alte organe interne să funcționeze la capacitate maximă pentru a îndepărta din organism elementele nocive pentru sănătatea noastră.

  1. Crește nivelul de energie

Atunci când ne detoxifiem, oprim aportul de substanțe cu efecte negative asupra corpului. Renunțând la consumul în exces de zahăr rafinat, cofeină, grăsimi saturate, trans și înlocuindu-le cu legume, fructe și alte surse organice de substanțe nutritive, asigurăm organismului un suport energetic major. Hidratarea optimă prin apă, sucurile detoxifiante sau ceaiurile detoxifiante contribuie totodată la o bună energizare. Suplimentele alimentare detoxifiante sănătoase, care contribuie la aportul de fibre la asigurarea nutrienților necesari și la ușurarea tranzitului prin colon, sunt de asemenea o sursă foarte bună de suport în detoxifierea organismului.

  1. Întărește imunitatea

Prin detoxifiere, ajutăm organele interne să funcționeze optim. Acest lucru permite întărirea sistemului imunitar, deoarece corpul absoarbe mai bine substanțele nutritive și le poate folosi pentru refacerea și protecția celulelor. Detoxifierea include și purificarea limfei din organism care contribuie la un sistem imunitar funcțional.

  1. Ajută la slăbit

Detoxifierea nu ne ajută să slăbim doar pe termen scurt, pentru că ne hrănim sănătos. Recuperându-ne energia și fiind mai activi, putem să ne găsim timpul să facem și mai multă mișcare. O mai bună stare fizică ne permite să înfruntăm stresul și sarcinile cotidiene cu forțe proaspete, așa că nu mai simțim nevoia să recurgem la mese, uneori nesănătoase, pentru a ne energiza. În plus, detoxifierea ne ajută să ne creăm obiceiuri sănătoase pe termen lung și să nu mai revenim la o alimentație necorespunzătoare.

  1. Îmbunătățește aspectul pielii

Pielea este cel mai mare organ al corpului și, de aceea, este de așteptat să avem o piele și un ten mai frumos după o cură de detoxifiere. Pielea va fi mai netedă, mai curată, simptomele acneice se vor reduce. Atenție însă, efectul inițial va fi adesea, dimpotrivă, de agravare a simptomelor până când toxinele vor fi eliminate din corp. Pot apărea chiar mâncărimi sau iritații ale pielii, dar acestea sunt semne că procesul de detoxifiere a fost inițiat.

  1. Asigură un păr sănătos și frumos

Pentru a avea un păr rezistent, strălucitor și catifelat e nevoie ca dezvoltarea firelor de păr să nu fie blocată de toxinele interne. În plus, acestea vor putea utiliza în mod optim substanțele nutritive pe care i le vom oferi atunci când toxinele nu vor mai împiedica nutrienții să ajungă la foliculii firelor de păr. Detoxifierea poate stimula creșterea de noi fire de păr și ajuta la refacerea și întărirea celor deja existente.

Citeste si: Uleiul de cocos presat la rece și beneficiile sale uimitoare pentru păr [Rețete]

 

  1. Detoxifierea are rol antiaging

Toxinele din corp reprezintă cauza principală a îmbătrânirii organismului și a degradării și distrugerii celulelor din corp. Reducând daunele produsele de radicalii liberi asupra celulelor, vom constata nu doar rezultate pe termen scurt, ci și importante beneficii pe termen lung. Un corp mai sănătos pe toate planurile înseamnă o mai mare longevitate. Vom trăi mai mult și mai bine.

Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
91,95 lei

Simtome ce indică nevoia unei detoxifieri a organismului

După cum spuneam mai sus, în mediul poluat și stresant în care trăim, avem cu toții nevoie să ne detoxifiem din când în când organismul. Există însă unele simptome care indică nevoia stringentă a corpului nostru de a apela la o cură de detoxifiere. Printre acestea, se numără:

 

Detox - Video Republica BIO

 

  • Constipație sau tranzit intestinal lent
  • Oboseală inexplicabilă sau cronică
  • Piele iritată, acneică, sensibilă la alergii
  • Diverse tipuri de alergii
  • Infecții recurente (gripe, etc.)
  • Balonare
  • Tulburări hormonale
  • Ciclu menstrual neregulat
  • Pungi sub ochi
  • Dificultăți de concentrare
  • Nervozitate
  • Stare generală proastă

Înapoi la cuprins

Tipuri de detoxifiere prin diete specifice

Există numeroase programe de detoxifiere și diete de detoxifiere, în funcție de nevoile individuale ale fiecăruia. Multe programe durează o săptămână pentru că e nevoie de timp pentru ca organismul să-și purifice sângele. Multe programe de detoxifiere constau în consum majoritar de lichide timp de două zile, urmate de cinci zile de dietă detoxifiantă propriu-zisă.

Aveți mare grijă însă! O “cură” de detoxifiere, dacă vă privează de nutrienți esențiali, proteine, vitamine și minerale, vă poate face mai mult rău. Noi consderăm că un stil de viață sănătos, echilibrat, și un aport zilnic sau pe anumite perioade de suplimente alimentare ecologice, naturale, cu rol detoxifiant, este cea mai bună modalitate de a avea un organism sănătos, bine hrănit, funcțional, inclusiv cu un tranzit corect.

Vă înșir mai jos câteva dintre cele mai des întâlnite diete de detoxifiere:

  1. Dieta de detoxifiere cu fructe și legume
  2. Dieta de detoxifiere cu smoothie-uri
  3. Dieta de detoxifiere cu sucuri
  4. Dieta de detoxifiere hipoalergenică
  5. Dieta de eliminare a zahărului

Detoxifierea ficatului

Detoxifierea ficatului reprezintă modalitatea esențială (dar nu singura, după cum am văzut) de detoxifiere a organismului. Ficatul are rolul de a detoxifia sângele, de a produce bila necesară pentru digestia grăsimilor, de a descompune hormonii și de a stoca vitamine și minerale esențiale. Când ficatul nu funcționează adecvat, în organism se acumulează nenumărate toxine.

Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
88,76 lei

Iată ce puteți face pentru a detoxifia ficatul:

  • Eliminați din dietă substanțele nocive

Alimentația actuală este foarte periculoasă pentru sănătatea noastră pe termen lung, iar, uneori, chiar și pe termen scurt. Pentru a ne detoxifia organismul, e nevoie să eliminăm din dietă alimentele procesate (mezeluri etc.), zahărul, cofeina, băuturile acidulate, făina albă, grăsimile saturate și trans. O alimentație sănătoasă implică legume și fructe proaspete, ecologice, fără chimicale, cât mai diversificat colorate (pentru un aport maxim de vitamine și de fibre), carne albă, pește, uleiuri sănătoase precum cel de măsline extravirgin sau de cocos, cereale integrale (pentru aportul de fibre și de minerale), hidratare optime (apă, ceaiuri, sucuri naturale).

-10%
Hot
Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
49,31 lei44,38 lei

Republica BIO

Artizani de sănătate

  • Consumați sucuri proaspete de legume

Sucurile proaspete de legume au un aport redus de zaharuri naturale, spre deosebire de cele de fructe, și ridicat de vitamine și minerale. Încercați combinații din suc de varză, de conopidă, de morcovi, castravete, sfeclă roșie, spanac etc. Aceste legume reduc aciditatea din organism și echilibrează pH-ul natural al corpului.

Puteți adăuga pătrunjel, mentă, busuioc, turmeric (curcuma) sau ghimbir pentru a da o aromă plăcută acestor sucuri și pentru a spori nivelul de antioxidanți al acestora.

Ghimbirul purifică organismul prin stimularea digestiei, a circulației sangvine și a transpirației corpului. Acțiunea sa la nivelul tractului digestiv contribuie la eliminarea toxinelor din colon, ficat și alte organe. Se presupune că acest rol s-ar datora cantității ridicate de substanțe antiinflamatorii și antispasmodice conținute. Ghimbirul calmează inflamația și iritația de la nivel intestinal.

  • Creșteți aportul de alimente bogate în potasiu

Alimentele cu un conținut ridicat de potasiu reglează tensiunea sangvină, scad colesterolul și susțin sănătatea cardiovasculară. În plus, ajută la detoxifierea ficatului.

Alimente bogate în potasiu sunt cartofii dulci, roșiile, spanacul, fasolea boabe, bananele.

  • Consumați suplimente alimentare detoxifiante

Anumite substanțe precum turmeric, chlorella, iarba de orz, psyllium, asigură detoxifierea naturală a colonului, având un puternic efect de neutralizare a metalelor grele și a altor toxine din corp.

Turmericul reduce durerile articulare, este o substanță care combate foarte eficient stresul, depresia și anxietatea, ajută în procesul de digestie, restabilește nivelul optim de glucoză în sânge și susține sănătatea țesutului hepatic și a metabolismului de la nivelul ficatului.

Există nenumărate studii care confirmă beneficiile turmericului pentru numeroase afecțiuni precum boala Alzheimer, cancer, osteoartrită, depresie, tulburări hormonale, dureri cronice, afecțiuni ale prostatei, boli cardiovasculare etc.

Prin rolul său în digestie, dar și în susținerea activității ficatului, turmericul este un aliat de nădejde în procesele de detoxifiere.

Chlorella este o substanță care are proprietatea de a se fixa de metalele grele, chimicalele și pesticidele din sistemul digestiv, calea prin care acestea ajung în fluxul sangvin și sunt depozitate în celulele organismului. Prin urmare, rolul său principal este de a elimina metalele și toxinele nocive din corp. În plus, chlorella nu se fixează de mineralele benefice de care corpul are nevoie pentru a funcționa în mod optim.

Iarba de orz este un puternic detoxifiant natural. Capacitatea sa detoxifiantă permite eliminarea metalelor grele din corp, inclusiv a plumbului. Cantitatea ridicată de clorofilă și betacaroten din iarba de orz stimulează eliminarea substanțelor toxice din corp și reglează pH-ul. În plus, susține procesele metabolice și contribuie la detoxifierea ficatului.

Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
78,37 lei
Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
88,76 lei

Republica BIO

Artizani de sănătate

Detoxifierea colonului

Colonul este calea prin care toxinele sunt eliminate din organism într-o mare măsură. Un colon sănătos și un tranzit normal elimină eficient toxinele. Dacă acesta nu funcționează eficient, substanțele nocive ajung înapoi la ficat prin fluxul sangvin și pot otrăvi întreg organismul.

Detoxifierea colonului are deci o importanță vitală. De ce? Pentru că la nivelul colonului, apa este absorbită din resturile alimentare, iar în urma acestui proces rămân fibre nedigerate, bacterii, acizi biliari și celule desprinse de pe pereții intestinali. Dacă tranzitul intestinal este prea lent, bacteriile nocive și ciupercile fungice se înmulțesc, iar toxinele sunt reabsorbite în corp.

Iată ce aveți de făcut pentru a detoxifia colonul:

  • Creșteți aportul de fibre

Dietele vegetariene conțin cantități ridicate de legume, fructe, semințe, nuci, cereale integrale și leguminoase (fasole, linte etc.) care sunt bogate în fibre. O dietă bogată în fibre susține sănătatea sistemului digestiv acționând ca o „mătură” care curăță resturile de pe pereții colonului.

Consumul de fibre recomandat este între 20 și 35 de grame zilnic, dar alimentația modernă asigură doar 10 grame pe zi. Pentru a obține necesarul de fibre, creșteți consumul de legume, fructe și cereale integrale. Cea mai sigură metodă de a asigura un aport optim de fibre constă în administrarea unor suplimente alimentare. În acest mod, putem fi siguri că vom realiza o detoxifiere optimă a colonului.

Semințele de in se regăsesc în capul listei alimentelor care au cel mai ridicat conținut de fibre atât solubile, cât și insolubile. Fibrele din semințele de in stimulează peristaltismul (motilitatea intestinelor sau acele mișcări de contracție care asigură tranzitul alimentelor prin intestine). Fibrele mențin de asemenea umiditatea în colon, ajutând la menținerea unor materii fecale care pot fi eliminate ușor, prevenind constipația.

Hot
Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
11,92 lei

Fibrele solubile se dizolvă în lichide, pe când cele insolubile nu. Fibrele insolubile sunt în special utile pentru stimularea eliminării materiilor fecale și prevenirea constipației. Fibrele solubile cresc numărul de bacterii benefice care produc substanțe antibacteriene naturale ce contribuie la eliminarea bacteriilor nocive și asigură o floră intestinală sănătoasă. Astfel, fibrele pot preveni cancerul de colon. În plus, fibrele se fixează de colesterol (găsimea acumulată pe organele interne – foarte periculoasă) și ajută la eliminarea lui din organism.

Tărâțele și semințele de Psyllium reprezintă un ingredient esențial în tratamentul constipației și al bolilor intestinale inflamatorii (sindrom de colon iritabil, fisuri anale, hemoroizi etc.) și deci și al detoxifierii. Psyllium conține fibre care au proprietatea de a forma un gel în contactul cu apa. Astfel, acesta accelerează tranzitul intestinal și mărește consistența scaunului.

Fibrele din psyllium acţionează în intestin ca un burete care absoarbe toxinele şi stimulează tranzitul intestinal.

În plus, psyllium reduce pofta de mâncare pentru că, ajuns în stomac, își mărește volumul în contactul cu lichidele și ne face să ne simțim sătui.

Inulina este o fibră solubilă esențială în procesul de detoxifiere care se găsește în fructe, cereale și legume, prevenind constipația și reglând tranzitul intestinal. Inulina este de asemenea un prebiotic, respectiv este utilizată de bacteriile benefice din intestine, stimulând înmulțirea lor și o digestie sănătoasă.

Deși conține fructoză, inulina are un impact minim asupra glicemie putând fi consumată și de diabetici fără a afecta nivelul zahărului din sânge.

Atenție: este important să creșteți consumul de lichide atunci când consumați o cantitate ridicată de fibre.

  • Consumați alimente fermentate

Iaurtul, kefirul și alte alimente fermentate precum varza murată (în saramură) pot stimula dezvoltarea bacteriilor benefice din intestine. Acestea sintetizează vitamine din resturile de alimente, descompun toxinele, previn colonizarea cu microorganisme nocive a intestinelor, reduc numărul de bacterii nocive, stimulează activitatea sistemului imunitar.

  • Hidratați-vă! Hidratați-vă! Hidratați-vă! ... Dar corect.

Majoritatea dintre noi nu consumăm zilnic suficientă apă pentru a acoperi necesarul organismului. O cantitate insuficientă de apă produce constipație și reduce eliminarea toxinelor. Cantitatea optimă variază de la șase la 10 pahare de apă pe zi în funcție de gen, climă, anotimp etc. O formulă utilă care poate fi aplicată ia în calcul greutatea corporală. De exemplu, la o greutate de 55 de kilograme, necesarul optim este de 8 pahare (2 litri) de apă pe zi.

Consumul de suficiente lichide menține colonul curat și ajută la refacerea celulelor din corp. Orice celulă din organism are nevoie de apă ca să funcționeze adecvat.

Detoxifierea limfei

Sistemul limfatic este adesea trecut cu vederea, deși acesta este unul dintre cele mai importante sisteme din organism. El are rolul de a prelua și elimina toxinele și materiile descompuse din orice celulă a corpului și de a ajuta la reglarea sistemului imunitar.

Iată ce aveți de făcut pentru a detoxifia limfa:

  • Reduceți aportul de substanțe nocive din mediu

Este important să limitați, pe cât posibil, expunerea la chimicalele din alimente, produse cosmetice, produse de machiaj nenaturale, etc. Creșteți aportul de substanțe antioxidante și antiinflamatorii pentru a preveni daunele provocate de acestea. Alegeți alimente și cosmetice certificate organic cât mai des posibil, legume cu frunze verzi, crucifere (varză, conopidă etc.), pește, uleiuri extravirgine, ierburi și condimente precum ghimbir, turmeric, usturoi. Evitați aditivii, E-urile nenaturale și ingredientele artificiale.

  • Din nou, asigurați hidratarea organismului

Limfa este un lichid care conține aproximativ 95% apă și care se îngroașă și devine mai puțin fluidă atunci când suntem deshidratați. De fapt, una dintre cele mai des întâlnite cauze ale congestiei limfatice o reprezintă deshidratarea. Evitați băuturile care conțin zahăr, sucurile procesate, alcoolul, cofeina, băuturile energizante.

  • Asigurați buna circulație a limfei prin... Ha! Ha! Ha! ...Râs!

Râsul și respirația profundă implică mișcarea diafragmei și a mușchilor abdominali care ajută la circulația limfei în corp. Masajul limfatic sau masajul uscat cu peria stimulează fluxul limfatic și sangvin. Acordați atenție specială zonei capului, gâtului, tălpilor, pieptului și abdomenului atunci când efectuați acest masaj.

  • Aplicați tehnici antistres și relaxați-vă!

Stresul ne afectează sever organismul și conduce la o funcționare mai puțin eficientă a tuturor sistemelor și organelor din corp, inclusiv a celui limfatic. Prin tehnici de respirație, meditație de tip mindfulness, yoga sau alte metode de relaxare, puteți stimula și accelera drenajul limfatic.

Detoxifierea pancreasului

Pancreasul joacă un rol foarte important în digestie. Pentru a vă îmbunătăți sănătatea digestivă și a vă asigura alimentele sunt procesate în mod optim, este important să vă detoxifiați pancreasul.

Iată câteva metode prin care vă puteți detoxifia pancreasul:

  • Consumați suficiente lichide

Consumul de apă este esențial pentru toate organele din corp, inclusiv pentru pancreas. Doi litri minim de apă pe zi vă vor ajuta să eliminați toxinele din corp și să stimulați activitatea pancreasului. Beți dimineața pe stomacul gol o jumătate de lămâie stoarsă într-un pahar cu apă calduță.

  • Apelați la alimente cu calități medicinale

Începeți prin a elimina din dietă alimentele nesănătoase de care am vorbit mai sus, mâncarea de tip fast food, cafeaua, dulciurile. Renunțați la fumat și la consumul de alcool. Consumați alimente precum ghimbir, turmeric, sau salvie, care au o cantitate uriașă de substanțe antiinflamatoare și care stimulează producția de bilă și ajută la digestia alimentelor, sprijinind activitatea pancreasului.

  • Apelați la tehnici de relaxare

Ca și în cazul sistemului limfatic, respirația profundă, meditația și alte metode de relaxare ajută la reducerea stresului, cresc imunitatea organismului și ajută la buna funcționare a tuturor organelor din corp, inclusiv a pancreasului.

  • Faceți o baie fierbinte înainte de culcare

O baie fierbinte vă ajută să dormiți mai bine, iar somnul este esențial pentru refacerea corpului. În somn, se petrec principalele procese reparatorii din organism. Detoxifierea este de asemenea un proces care este stimulat de odihna suficientă.

Detoxifierea pentru eliminarea metalelor grele din organism

Expunerea la metalele grele din mediu sau alimente, cum ar fi plumb, mercur, aluminiu și arsenic pot cauza toxicitate acută sau cronică. Aceasta poate conduce la afectarea sistemului nervos și a organelor vitale ale corpului.

Expunerea pe termen lung poate duce la procese degenerative pe plan muscular, fizic sau neurologic. Chiar dacă nu ne dăm seama, poluarea din orașe ne încarcă organismul cu diverse metale grele. Acestea se pot găsi și în alimentele pe care le consumăm și în produsele cosmetice, de curățenie sau de machiaj, convenționale, pe care le consumăm sau pe care le folosim. Simptomele nocive care riscă să apară pot fi: insomnie, oboseală cronică, afectarea memoriei, incapacitatea de concentrare, anxietate sau depresie.

Consumați alimente bogate în vitamina C precum fructe sau legume, usturoi, ceapă, apă suficientă, semințe de in sau psyllium, spanac și alte legume cu frunze verzi pentru a asigura detoxifierea pentru metale grele a organismului. Sau, suplimente alimentare ecologice, care conțin aceste alimente în concentrație mare.

Detoxifierea cu lichide

După cum am spus mai sus, este esențial, pentru sănătatea organismului și pentru eliminarea toxinelor din corp, să ajutăm detoxifierea organismului pe toate căile: la nivelul colonului, al rinichilor, al ficatului, al pielii etc., să asigurăm corpului necesarul optim de apă.

Detoxifierea cu lichide se poate realiza prin consumul de apă, sucuri naturale de fructe și legume detoxifiante, ceaiuri detoxifiante. Apa cu lămâie, ceaiul de mentă, ceaiul de păpădie, ceaiul de ghimbir, sucul proaspăt de mere, morcovi, ananas, varză, sfeclă roșie, ceaiul verde, sucul de aloe vera sunt băuturi extrem de utile pentru detoxifierea organismului și un aport optim de vitamine și minerale.

Detoxifierea cu alimente alcaline

Detoxifierea cu alimente alcaline este un tip de detoxifiere care contribuie și la reglarea pH-ului corpului, în cazurile rare în care acesta este dereglat. Rare, pentru că în general un organism sănătos își menține în mod natural un pH corect. Dar când acesta este mai acid decât în mod normal, adesea este asociat cu un risc crescut de boli inflamatorii și de diverse afecțiuni cronice. De aceea, îl putem ajuta.

Alimentele precum fructe, legume proaspete și mai ales legumele cu frunze verzi cresc alcalinitatea din corp. Chlorella, ghimbirul, iarba de orz cresc alcalinitatea. Spanacul, salata, lămâile, pătrunjelul, varza, broccoli, conopida, ceapa, castravetele, fructele de pădure, strugurii, dovleceii, dar și alte fructe și legume sunt intens alcalinizante.

Hot
Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
67,99 lei

Detoxifierea Master Detox”. Ce este? 

Un program (pe anumite perioade) de detoxifiere de tip Master Detox” presupune consumul de sucuri proaspete de fructe şi legume, supă de legume, apă alcalină şi ceaiuri din plante. Sucurile asigură nutrienţii necesari detoxifierii hepatice. Ele se combină adesea cu probiotice şi alte suplimente alimentare (minerale, fibre, pudră de proteine). Pe lângă sucuri, el mai presupune și consumul de apă pentru a ajuta rinichii să elimine toxinele. Oricât de bune ar fi lichidele în general, apa rămâne cel mai bun mijloc de hidratare. Acest program mai presupune și abținerea de la hrană solidă, corpul fiind lăsat să se relaxeze și să curețe intestinele, sângele și sistemul limfatic. Dar, cum spuneam mai sus, atenție, aceste programe pot priva organismul de nutrienți esențiali.

Uneori, acest program implică și clismele pentru curățarea colonului. Unele programe de acest tip implică și tehnici de meditație, dans sau alte metode de relaxare pentru a stimula regenerarea celulară și procesul de detoxifiere pornind și de la starea noastră mentală.

Înapoi la cuprins

Recomandări pentru o detoxifiere corectă prin diete specifice

Dacă alegeți o anumită “dietă” de detoxifiere, este important să nu uitați că detoxifierea ar trebui să fie un proces bazat și pe aportul de substanțe nutritive corecte. Detoxifierea incorectă poate face mai mult rău decât bine. Numeroase diete detoxifiante rigide nu asigură și susținerea organismului în acest proces. De asemenea, ele nu conduc la realizarea detoxifierii pe toate căile (detoxifierea ficatului, detoxifierea colonului, etc.). De exemplu, prin aportul de fibre este asigură detoxifierea la nivelul colonului. E important să apelăm și la suplimente alimentare în procesul de detoxifiere și să avem grijă să nu privăm organismul de nutrienți.

Perioadele recomandate pentru o detoxifiere a organismului

Cea mai indicată perioadă pentru detoxifiere este primăvara, când organismul are tendința naturală de a se regenera. Vara și toamna sunt de asemenea perioade indicate pentru detoxifiere. Iarna nu este recomandată decât dacă organismul nostru manifestă simptome puternice care să reclame purificarea sângelui și a organelor din corp.

Alimentele recomandate pentru detoxifiere - recomandări

1. Să alegem corect alimente organice pentru detoxifiere, legume cu frunze verzi, crucifere (varză, conopidă etc.), pește, uleiuri extravirgine, cereale integrale, ierburi și condimente precum ghimbir, turmeric, usturoi.

2. Să evităm aditivii, E-urile și ingredientele artificiale.

3. Să nu uităm de fibre din semințe precum cele de in, psyllium sau de alimente cu rol puternic detoxifiant precum ghimbir, iarba de orz, chlorella sau turmeric.

4. Să consumăm alimentele crude sau înăbușite, nu prăjite!

5. Să ne completăm dieta zilnică cu suplimente alimentare care conțin alimente bogate în nutrienți în proporții mari, pe care altfel nu am avea cum să-i consumăm la o masă.

Băuturi recomandate pentru detoxifiere

Pentru detofixiere, consumați cât mai multă apă cu pH cât mai alcalin. Puteți bea un pahar cu apă caldă și lămâie dimineața, pe stomacul gol. Consumați ceai de mentă, ceai de păpădie, ceai de ghimbir, de salvie, ceai verde, suc proaspăt de mere, morcovi, ananas, varză sau sfeclă roșie, suc de aloe vera. Acestea sunt băuturi extrem de utile pentru detoxifierea organismului și pentru un aport optim de vitamine și minerale.

Ce alimente trebuie evitate, pentru a permite corpului să se detoxifieze

Pentru a ne detoxifia organismul, e nevoie să eliminăm din dietă alimentele procesate (mezeluri, fast fooda etc.), zahărul, făina albă, grăsimile saturate și trans. Trebuie să reducem cât mai mult chimicalele de tipul aditivilor, coloranților artificiali, E-urilor, conservanților. Cele mai indicate alimente sunt cele mai simple, cu minim de ingrediente care să fie cât mai naturale posibil și de preferat proaspete, nu preparate termic. 

Înapoi la cuprins

Care este stilul de viață potrivit în detoxifiere

Respirația profundă, meditația și alte metode de relaxare ajută la reducerea stresului, cresc imunitatea organismului și ajută la buna funcționare a tuturor organelor din corp. Este necesar să fim cât mai liniștiți și mai relaxați în perioada detoxifierii și nu numai, deoarece starea noastră mentală are un impact major asupra fiecărei celule din organism. Practicarea de exerciții fizice moderate și odihna suficientă ne ajută de asemenea.

Cât durează o cură de detoxifiere a organismului

Deși există tot felul de programe și “cure” de detoxifiere, care ar trebui să țină între 2 zile și chiar 21 de zile, se pare că cele mai căutate sunt cele de minim 7 zile. Un interval mai scurt nu ar asigura purificarea suficientă a sângelui și eliminarea toxinelor din corp într-un procent semnificativ pentru ca rezultatele să se mențină în timp.  

Republica BIO

Artizani de sănătate

Cum începi detoxifierea organismului

E indicat să începi o cură de detoxifiere atunci când ai o perioadă mai puțin haotică la muncă și ai mai mult timp să te odihnești. Prima fază a detoxifierii implică de obicei consumul exclusiv de lichide sau de smoothie-uri. Urmează o dietă detoxifiantă bazată pe elementele și alimentele menționate mai sus. E important să nu uiți să susții procesul de detoxifiere cu ajutorul unor suplimente alimentare bazate pe fibre și substanțe puternic detoxifiante. În acest mod, vei asigura eficacitatea maximă a procesului.  

Cum te întorci la o alimentație normală după o cură de detoxifiere

După o cură de detoxifiere, este recomandat să reintroduci treptat diverse alimente pe care le-ai exclus din dieta ta pe timpul curei. De exemplu, poți reintroduce carnea de pește dacă ai ținut o dietă vegetariană sau mâncarea gătită, ușoară.

Noi susținem în continuare că cea mai bună cură de detoxifiere este un stil de viață sănătos, bazat pe alimente naturale, bogate în nutrienți, suficiente lichide și un aport de suplimente alimentare naturale care să completeze alimentația zilnică. Și multă mișcare și odihnă.

Înapoi la cuprins

Postul, o metoda veche de detoxifiere

Postul poate fi considerat o străveche metodă de detoxifiere a organismului. Este bazat pe consumul de alimente vegetariene, necesarul de proteine fiind acoperit din leguminoase precum fasole, linte, năut, mazăre, orez. În post, consumul de legume ne ajută să ne creștem aportul de vitamine, enzime și minerale, având un aport caloric mai mic.

E important să evităm totuși în post alimentele care au apărut în ultima vreme ca alternative la produsele pe bază de proteine animale, ultra-procesate și pline de chimicale, cum ar fi pate-urile de soia, crenvurștii de soia, etc.

Metode alternative de detoxifiere

Există diverse metode alternative de detoxifiere care pot fi aplicate separat sau în combinație cu detoxifierea prin alimentație. Acestea pot fi acupunctura, masajul detoxifiant, exercițiile fizice de detoxifiere, terapia spa de detoxifiere etc. 

Acupunctura

Acupunctura este o metodă din medicina tradițională chineză, care stimulează circulația și fluxul energetic din corp, contribuind la accelerarea eliminării toxinelor din organism.

Acupunctura intensifică totodată activitatea organelor importante implicate în detoxifiere precum ficat, rinichi, colon, plămâni și piele.

Detoxifierea ayurvedică

Detoxifierea ayurvedică implică o dietă de detoxifiere adaptată constituției fiecărei persoane și a dezechilibrelor caracteristice acestora. Conform ayurveda, există trei doshe, respectiv Vata, Pitta și Kapha care sunt trei tipuri constituționale prezente în fiecare om, dar raportul dintre ele este diferit, una sau două având o preponderență mai mare. În funcție de acestea, poate fi planificată și dieta optimă, fiecărui tip fiindu-i indicate anumite alimente.

Nou
În stoc
lipseşte momentan
Vânzare Accelerată
17,64 lei

Detoxifierea prin spa

Există peste tot în lume spa-uri care oferă programe complexe de detoxifiere. Acestea pot implica un meniu personalizat, ședințe de masaj, tehnici de relaxare, clisme etc. De obicei, durata acestor programe este de minimum o săptămână.  

Detoxifierea prin masaj

Masajul stimulează circulația sângelui și a limfei în corp și asigură astfel și accelerarea procesului de eliminare a toxinelor din corp. Masajul poate fi utilizat în combinație cu alimentația detoxifiantă pentru rezultate optime.

Detoxifierea prin sport

Aproape că nu are rost să mai menționăm faptul că sportul ajută la detoxifierea organismului. Un stil de viață sănătos implică practicarea sportului, o alimentație echilibrată și consum suficient de lichide. Iar toate acestea ajută organismul să funcționeze la parametri optimi, iar organele din corp care au un rol activ în detoxifiere să își îndeplinească adecvat această sarcină.

 

Să fim sănătoși și ușori!

Ruxi, pentru Republica BIO

Înapoi la cuprins

Surse:

https://www.gaiam.com/blogs/discover/10-ways-to-detoxify-your-body
http://www.refinery29.com/how-detox-works
https://bembu.com/detox-benefits/
https://draxe.com/liver-cleanse/
http://www.alive.com/health/the-best-colon-cleansing-diet/
http://thescienceofeating.com/2016/06/20/4-simple-ways-to-detox-your-pancreas/

Copyright Republica BIO

Completează adresa ta de email şi descarcă materialele.
Îţi vom trimite ocazional şi veşti de la noi.

Comentarii (53 comentarii)

  • Charlesbat pe

    Hi, look what a cool site I found, there you can win from $ 50 to $ 3000 , I managed to win $ 540, good luck to you [url=https://bit.ly/34jKEhC]https://bit.ly/34jKEhC[/url]

  • prhxqllsk pe

    Detox: cea mai eficientă cură de frumusețe! – Republica BIO
    prhxqllsk http://www.g875oipa57y32plrtv6d4fvhi9606806s.org/
    aprhxqllsk
    [url=http://www.g875oipa57y32plrtv6d4fvhi9606806s.org/]uprhxqllsk[/url]

  • JamesErype pe

    [url=https://lordfilmhd.cc]сайт для взрослых с эксклюзивным контентом film[/url]

  • Johnnyanash pe

    [url=https://filmivo.net/index.html]гаряче відео онлайн на Україну дивитися[/url]

  • MatthewNex pe

    [url=https://streamhub.shop/]твич накрутка зрителей[/url]

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.