Coşul meu

Ciocolata caldă din comerț - cât de sănătoasă e și ce alternative avem?

Cui nu-i place ciocolata caldă? Copii și adulți deopotrivă, cu toții adorăm ciocolata. Mai ales piticii se dau în vânt după acest desert gustos și cremos. Dar te-ai uitat vreodată cu atenție pe eticheta unui plic de ciocolată caldă ca să vezi ce conține?

Noi ne-am uitat și nu am vrea să te speriem, dar iată ce am găsit: zahăr, pudră de cacao, sirop de glucoză, lapte praf degresat, grăsime vegetală hidrogenată, stabilizatori, arome, emulsificatori, sare etc.

Zahărul este menționat adesea primul pe eticheta acestor produse, deci se găsește în ciocolata caldă în cantitate mai mare decât pudra de cacao. Și, pe lângă zahăr, mai există în asemenea produse și sirop de glucoză, ca și cum cantitatea de îndulcitor nu ar fi fost deja suficient de mare. Știm cu toții cât de nociv e zahărul, efectele sale variind de la stimularea apariției cariilor până la modificarea genelor din organism. Bem ciocolată îndulcită sau îndulcitor cu gust de ciocolată?

Cât despre chimicalele din ciocolata caldă convențională de pe piață, copiii prezintă o vulnerabilitate mai mare la aceștia, deoarece sistemul lor digestiv imatur nu poate descompune în mod eficient aceste substanțe chimice. 

 

Ciocolata caldă din comerț - cât de sănătoasă e și ce alternative avem? - Video Republica BIO

 

Efectele potențial nocive ale pudrei de ciocolată caldă procesată din comerț

Ciocolata caldă convențională din comerț, mai ales la copii, poate avea niște efecte negative deloc neglijabile pe planul sănătății. Iată care pot fi acestea:

Obezitate: obezitatea și complicațiile sale ocupă primul loc pe lista de efecte nocive ale ciocolatei la copiii mici.

Diabet de tip 2: consumul de alimente de tip fast food și de ciocolată afectează pe termen lung sensibilitatea la insulină, ceea ce poate conduce la rândul său la diabet de tip 2.

Stare de agitație: zahărul rafinat din ciocolată stimulează producția de adrenalină, copilul prezentând riscul de a deveni hiperactiv.

Creșterea frecvenței urinării: cofeina prezintă o ușoară proprietate diuretică, astfel încât poate crește frecvența urinării la copii.

Tulburări de somn: deși cantitatea de cofeină din ciocolată este scăzută, poate conduce la tulburări de somn.

Amețeală: chimicalele din ciocolata caldă pot duce la o stare de confuzie, dureri de cap sau amețeală, mai ales în urma unui efect cumulativ, atunci când mai există aport în organism și în urma consumului altor alimente procesate.

Diaree: unii stabilizatori sau alte E-uri din ciocolata caldă pot conduce la diaree, mai ales la copii.

Respingerea alimentelor sănătoase: copilul poate deveni „dependent” de gustul foarte dulce, astfel încât devine o adevărată provocare pentru părinți să introducă în alimentația cotidiană și alte alimente din categoria celor sănătoase, de exemplu fructe.

Beneficiile pudrei de cacao

Să nu uităm însă că pudra de cacao are totuși multiple beneficii pentru sănătate. Ceea ce contează este să alegem un produs cât mai „curat”, fără tot felul de adaosuri chimice și cu minimul necesar de îndulcitor care să ne permită să păstrăm gustul fabulos al ciocolatei calde pe care cu toții îl iubim.

Iată de ce e indicat să consumi cacao:

  • Este un energizant natural.
  • Constituie o sursă excelentă de antioxidanți protejând sistemul imunitar.
  • Combate depresia și stimulează producția de serotonină, „hormonul fericirii”.
  • Protejează sistemul nervos și îmbunătățește memoria.
  • Ameliorează circulația sangvină și scade riscul de boli cardiovasculare.
Cacao, pulbere ecologica pura Republica BIO, 200 g Cacao, pulbere ecologica pura Republica BIO, 200 g
is_biojoi 1: 0
Top

Beneficiile pudrei de carob

Iată și unele dintre beneficiile pudrei de carob pentru care merită să o utilizezi în combinație cu pudra de cacao sau ca înlocuitor al acesteia:

  • Este foarte nutritivă.
  • Are un conținut foarte scăzut de grăsimi în comparație cu pudra de cacao.
  • Are un conținut ridicat de calciu ușor asimilabil în organism.
  • Este bogată în fibre și reglează tranzitul intestinal.
  • Spre deosebire de ciocolată, în pudra de carob nu regăsim cofeină.
Roscove, pulbere ecologica pura Republica BIO, 200 g Roscove, pulbere ecologica pura Republica BIO, 200 g
is_biojoi 1: 0
Top

Rețetă ultrasimplă și ultrarapidă de ciocolată caldă adevărată

În loc să cumperi un produs plin de tot felul de ingrediente nesănătoase din comerț, combină pudră de cacao cu o cantitate minimă de îndulcitor cât mai sănătos, nerafinat. Cam două lingurițe de cacao cu puțin îndulcitor, de exemplu zahăr nerafinat de cocos, ar trebui să fie suficiente la 250 ml de lapte încălzit.

Pentru a reduce efectul stimulant al pudrei de cacao asupra copiilor, înlocuiește o parte din aceasta cu pudra de carob (pudră de roșcove) care nu conține cofeină și are un gust similar. Acest lucru îți permite și ție să bei un pahar de ciocolată caldă înainte de culcare fără riscul de a nu mai reuși să adormi după aceea. Ca înlocuitor al pudrei de cacao, păstrează dozarea 1:1 pentru pudra de carob (o linguriță de carob înlocuiește 1 linguriță de pudră de cacao).

Pentru o ciocolată caldă vegană sau de post, poți utiliza lapte vegetal.

Bea dimineața, o ciocolată caldă adevărată ca să începi ziua plin de vitalitate și concentrare.

Alese pentru tine:
is_biojoi 1: 0
Descriere • CIOCOcino este felul in care noi iubim ciocolata calda la Republica BIO. • Vegan, neiradiat, fara OMG, fara lactoza, fara gelatina, fara conservanti,...
is_biojoi 1: 0
Top
1 comentariu
19,90 lei
Descriere • Cacaua Republica BIO este obtinuta din boabe de cacao ecologice deshidratate si partial degresate (grasime 11%), pastrand intacte proprietatile nutritive. • Vegan, neiradiat,...
is_biojoi 1: 0
Top
Descriere • Zaharul de cocos Republica BIO este nerafinat, neprocesat chimic, nu contine aditivi, coloranti sau conservanti. • Are origine 100% naturala, un indice glicemic...
is_biojoi 1: 0
Top
Descriere • Pudra de roscove, sau carobul, este un ingredient special: are un gust natural dulce, dar contine cantitati reduse de zaharuri si grasimi. •...

Ruxi & Laur, Republica BIO

Copyright Republica BIO

 

Sursele noastre:

  1. Effects of Chocolate on Toddlers- Why some children can’t resist Chocolates
  2. What Is Potassium Phosphate-Sodium Phosphate?
  3. Do Food Additives Affect Children?
  4. Chocolate Consumption and Effects on Serotonin Synthesis
  5. The neuroprotective effects of cocoa flavanol and its influence on cognitive performance
(*) Completează adresa ta de email şi descarcă materialele.
Îţi vom trimite ocazional şi veşti de la noi
. Vezi Politica de Confidenţialitate

Scrie şi tu un comentariu