Evita cosmeticele cu potential efect alergen. De ce crezi ca te "mananca" pielea?
size: 1024x1024
format: pjpg
responsive_height:
ultra_responsive_height:
min_height:
parallax_type:
height:
scale_perspective:
info-rimage: END
Piața este plină de cosmetice de tot felul. Pentru bebeluşi, copii şi adulţi, de la săpunuri şi șampoane până la creme, geluri, parfumuri şi produse de machiaj. Toate sunt atât de variate încât adesea îţi e greu să alegi. Unele promit tinerețe veșnică, altele frumusețe absolută şi altele curăţenie antimicrobiană desăvârşită. Dar, așa cum se întâmplă adesea în viață, multe dintre ele par prea bune ca să fie adevărate. Şi chiar așa și sunt.
Nu voi vorbi acum despre efectul lor, întâlnit doar în basme. Ştiu că nu vă mai imaginați că există vreo poțiune magică pe lumea asta care să șteargă definitiv ridurile. O să vorbesc în schimb despre o problemă extrem de des întâlnită: reacțiile alergice la unele dintre produsele cosmetice pe care le folosim, adică la unele ingrediente din ele și dacă le putem evita și cum.
Cum adică alergie la produse cosmetice? Că doar nu le mănânc!
Conform sondajelor, aproape 25% dintre persoanele intervievate în Statele Unite au avut o reacție alergică la cel puțin un produs cosmetic încercat. Reacția alergică a apărut fie la un produs folosit prima oară, fie la un produs folosit ani de zile, fără să fi creat probleme până la un momentul dat.
Deci nu, nimeni nu trebuie să mănânce nimic ca să aibă o reacţie alergică. Dar, ţineţi minte? Pielea este un organ permeabil şi o parte dintre ingredientele produselor cosmetice ajung prin ea, în organism. Şi da, trec prin cordonul ombilical sau prin laptele matern, până la făt sau la bebeluş.
Voi rezuma în câteva rânduri principalele manifestări ale unei reacții alergice. Ea poate fi:
O dermatită iritativă de contact, care se manifestă prin iritația pielii, înroșirea mâncărimea sau usturimea în locul unde a fost aplicat produsul.
Sau poate fi o dermatită alergică de contact, care provoacă o reacție a sistemului imunitar, tradusă prin înroșirea, inflamarea, sau chiar apariția de vezicule în oricare parte a corpului. Cel mai adesea este localizată în zona feței, buzelor, ochilor, urechilor sau gâtului.
Care sunt ingredientele vinovate pentru recțiile alergice?
De obicei, de vină pentru reacțiile alergice sunt conservanții sau substanțele care dau produsului un miros plăcut. Chiar și produsele care se autoproclamă ”fără parfum” (în engleză, veți găsi pe etichetă denumirea ”unscented”) pot avea o aromă în aparență neutră, dar de fapt mirosul neplăcut al substanțelor chimice din compoziția lor este mascat de alte substanţe. Dacă pe etichetă scrie ”fragrance free” și nu ”unscented”, doar atunci veţi ştii că nu au niciun parfum adăugat. Atenţie, traducerea în limba română poate induce în eroare.
Urmează apoi parabenii şi formaldehida (un ingredient considerat cancerigen de către Organizația Mondială a Sănătății, dar nu voi vorbi acum despre pericolele mult mai mari decât reacțiile alergice, ascunse în unele dintre ingredientele cosmeticelor necertificate bio), clorura de cobalt (din vopseaua de păr sau deodorante), quaternium 15 (din șampoane, creme de protecție solară, oje) şi altele. Chiar și produsele cosmetice organice pot provoca reacții alergice dacă sunt administrate nepotrivit. Sunt bebeluși sau persoane sensibile la anumite uleiuri esențiale pe care le pot conține.
Am înţeles, nu le mănânc, dar cum mă feresc totuşi de ingredientele alergene?
Citiți cu atenție eticheta produsului și nu cumpărați produsul dacă știți că aveți o reacție alergică la unul dintre ingrediente.
Alegeți produse cosmetice cu cât mai puține ingrediente. Aceasta este o regulă de aur pe care vă recomand să o aplicați întotdeauna: cu cât mai puține ingrediente are un produs, cu atât e mai puțin probabil să conțină substanțe potențial alergene.
Testați produsul pe o porțiune mică de piele și așteptați 24 sau 48 de ore ca să vedeți dacă aveți sau nu o reacție alergică (asta în cazul în care cumpărați un produs cosmetic nou).
Atunci când aplicați parfumul, pulverizați-l pe haine înainte de a le îmbrăca în loc să vă dați cu parfum direct pe piele. Din păcate parfumul este unul dintre produsele cosmetice care conține cei mai mulți potențiali alergeni și cele mai multe substanțe chimice, potențial nocive pentru sănătate.
Alegeți produse pe eticheta cărora se menționează că sunt ”hipoalergenice” (adică nu produc sau prezintă un risc foarte redus de a produce reacții alergice), ”fără parfum” („fragrance free”) și „noncomedogenice” (nu încarcă porii și nu generează acnee).
Alegeţi produse certificate ecologic! Substanţele din compoziţia lor sunt mult mai testate, sunt naturale şi prezintă cel mai mic risc de a fi potenţial alergene. Dar chiar şi aşa, trebuie să ştiţi care sunt substanţele la care sunteţi alergici şi bineînţeles, să citiţi eticheta.
Vă puteţi face singuri, acasă, propriile cosmetice! Vă alegeţi ingredientele şi preparaţi reţeta acasă, în bucătărie. Reţete se găsesc pe internet, ingrediente sănătoase găsiţi în magazine cu produse certificate bio. Şi cu una, şi cu alta vă putem ajuta noi. Pe blog vă recomandăm reţetele iar ingredientele le luaţi direct de aici.
Vă recomand mai jos câteva produse pe care Republica BIO le are deja în cabinetul cu cosmetice, şi care sunt certificate a fi fără alergeni. Da, există o asemenea certificare, vom vorbi despre ea în curând..
Sănătate, fără alergii!
Pentru realizarea acestui material, m-am inspirat de aici:
Skin Reactions to Beauty Products
Copyright Republica BIO