9 alimente pentru protecția inimii [infografic]
size: 1024x1024
format: pjpg
responsive_height:
ultra_responsive_height:
min_height:
parallax_type:
height:
scale_perspective:
info-rimage: END
Alimentele pe care le consumăm pot avea un efect puternic asupra sănătății și funcționării inimii și a sistemului circulator.
Problemele cardiace afectează un mare număr de persoane o dată cu înaintarea în vârstă și există diverse măsuri pe care le poți lua pentru a-ți menține inima sănătoasă. E important să-ți faci controale medicale regulate, să faci sport de câteva ori pe săptămână, să încerci să reduci stresul din viața ta (de exemplu, prin exerciții de meditație sau de respirație sau printr-o mai bună planificare a activităților), iar în cazul în care fumezi să renunți la fumat.
Toate aceste lucruri pot avea un efect pozitiv asupra sănătății sistemului cardiac. Dar una dintre cele mai simple și mai importante schimbări ale stilului de viață în beneficiul inimii tale este în ce privește alimentația.
Iată ce elemente din alimentația noastră pot ajuta inima și sistemul circulator să funcționeze cât mai bine:
1. Avocado: conține acizi grași nesaturați
Deoarece constituie o excelentă sursă de grăsimi nesaturate, avocado poate susține activitatea inimii. Avocado este de asemenea bogat în potasiu, un nutrient care e esențial pentru sănătatea inimii. De fapt, un singur fruct de avocado furnizează 975 mg de potasiu sau aproximativ 28% din necesarul zilnic al organismului.
Prin urmare, prin reducerea hipertensiunii, grăsimile nesaturate din avocado pot scădea riscul de infarct sau atac vascular. Astfel, consumul de cel puțin 4,7grame de potasiu pe zi poate scădea semnificativ tensiunea sangvină și poate reduce riscul de infarct cu nu mai puțin de 15%.
2. Spanac: conține magneziu
Poți asigura un ritm cardiac sănătos pentru inima ta prin consumul regulat de alimente bogate în magneziu. Spanacul reprezintă una dintre cele mai bune surse alimentare de magneziu, așa că urmează exemplul lui Popeye Marinarul și include-l cât mai des în dieta ta.
Spanacul constituie totodată un aliment extrem de bogat în substanțe nutritive. Fibrele scad colesterolul, iar vitamina K ajută la protecția arterelor și la coagularea adecvată a sângelui. Cel mai
indicat e consumul de spanac proaspăt, așadar adaugă-l la salate sau la smoothie-uri pentru a-ți suplimenta aportul de elemente sănătoase pentru sistemul circulator.
3. Afine: conțin antocianine
Afinele conțin antioxidanți puternici numiți antocianine care contribuie la reducerea tensiunii sangvine și a stresului oxidativ. Culoarea lor închisă este dată tocmai de existența acestor antioxidanți.
Afinele reprezintă o sursă excelentă de fibre, acid folic, fier, calciu, vitamina A și C și au un conținut redus de grăsimi.
Nu uita să consumi afine proaspete, nu iaurt cu afine sau alte produse în care afinele au fost tratate termic sau care au și zahăr și grăsimi saturate adăugate pe care e de preferat să le eviți.
4. Usturoi: conține alicină
Timp de secole, usturoiul a fost utilizat ca remediu natural pentru a trata numeroase afecțiuni. În ultimii ani, cercetările au confirmat că acesta prezintă puternice proprietăți medicinale și că poate chiar îmbunătăți funcționarea inimii.
Acest lucru se datorează unui compus numit alicină prezent în usturoi. Conform unui studiu, 600-1500 mg de extract din usturoi pe zi administrat timp de 24 de săptămâni s-a dovedit la fel de eficient ca un medicament uzual cu rol antihipertensiv.
De asemenea, extractul de usturoi ar putea reduce depunerile de colesterol scăzând riscul de cheaguri de sânge și infarct.
Consumă usturoiul crud și, de preferat, strivește-l și lasă-l în contact cu aerul timp de câteva minute înainte de a-l mânca. Acest lucru stimulează formarea de alicină, maximizând beneficiile sale pentru sănătate.
5. Ciocolata neagră: conține flavonoizi
Ciocolata neagră este bogată în antioxidanți precum flavonoizii care sunt foarte utili pentru sănătatea inimii. Mai multe studii au asociat consumul de ciocolată cu un risc mai scăzut de probleme cardiace. Conform unei cercetări, consumul de ciocolată de cel puțin cinci ori pe săptămână prezentau un risc cu 57% mai mic de afecțiuni coronariene decât în cazul persoanelor care nu consumau ciocolată.
Asigură-te însă că ciocolata neagră are cel puțin 70% cacao și nu mânca una întreagă o dată pentru că ciocolata are un conținut ridicat de calorii! Rezumă-te la câteva pătrățele de ciocolată. Sunt suficiente pentru a beneficia de proprietățile sale unice.
6. Nuci: conțin minerale
Nucile reprezintă o sursă importantă de minerale precum cupru, mangan, magneziu, de fibre, dar și de acizi grași sănătoși. Include în alimentația ta săptămânală câteva porții de nuci pentru a te proteja de afecțiunile cardiace.
Nucile pot reduce colesterolul rău, scădea tensiunea sangvină, stresul oxidativ și inflamația. Nu doar nucile, ci și migdalele, alunele de pădure sau alte tipuri de alune pot reprezenta o contribuție importantă într-o dietă pentru protecția inimii.
7. Semințele de chia: conțin Omega 3
Semințele de chia, dar și cele de in sau de cânepă reprezintă o sursă excelentă de nutrienți sănătoși, inclusiv fibre și acizi grași Omega 3. Adăugarea semințelor de chia în alimentație poate reduce inflamația, hipertensiunea, colesterolul și trigliceridele, toate aspecte deosebit de importante pentru sănătatea sistemului circulator.
Presară semințele peste iaurturi, smoothie-uri de fructe și de legume sau salate. 1-2 lingurițe pe zi pot face minuni pentru inima ta.
8. Vinul roșu: conține resveratrol
Francezii se numără printre națiile cu cel mai scăzut nivel de boli cardio-vasculare și există tendința de a asocia acest lucru cu consumul regulat de vin roșu. Asta nu înseamnă că te îndemnăm să devii alcoolic, dar un pahar de vin de 120 ml pe zi te poate proteja de afecțiunile cardiace.
Vinul roșu băut cu moderație este considerat de mult timp sănătos. Antioxidantul numit resveratrol din vinul roșu care provine din coaja boabelor de struguri este corelat cu beneficiile aduse de vinul roșu. Acesta protejează membrana vaselor de sânge din inimă și previne cheagurile de sânge, dându-ți ocazia perfectă de a te bucura de un pahar de vin pe zi fără a te simți vinovat.
9. Roșii: conțin potasiu
Roșiile au mulți nutrienți care ne-ar putea menține inima sănătoasă. Au un conținut ridicat de fibre, potasiu, vitamina C, acid folic și colină, toate foarte utile pentru sistemul cardio-vascular.
Potasiul este benefic nu doar pentru inimă, ci și pentru mușchi și pentru oase și previne formarea pietrelor la rinichi.
Creșterea aportului de potasiu concomitent cu reducerea aportului de sodiu reprezintă o schimbare în alimentație extrem de importantă pentru scăderea riscului de afecțiuni cardiace.
Ruxi & Laur, Republica BIO
Copyright Republica BIO
Sursele noastre:
Completează adresa ta de email şi descarcă materialele.
Îţi vom trimite ocazional şi veşti de la noi.
TAG-uri: