Ulei CBD – beneficii uimitoare pentru sănătate
size: 1024x1024
format: pjpg
responsive_height:
ultra_responsive_height:
min_height:
parallax_type:
height:
scale_perspective:
info-rimage: END
CBD este unul dintre compușii din planta de canabis (Cannabis sativa) numiți canabinoizi. CBD nu este o substanță psihoactivă, respectiv nu schimbă starea mentală a persoanei care o ingerează. Însă poate produce modificări semnificative la nivelul corpului și, conform unui mare număr de studii, prezintă numeroase beneficii pentru sănătatea umană.
Uleiul CBD este un drog?
Răspunsul este NU, dar pentru a înțelege ce este și de ce poate fi extrem de benefic, e nevoie să clarificăm mai mulți termeni legați de planta Cannabis sativa.
CBD împreună cu THC (delta-9 tetrahidrocanabinol) sunt două substanțe din compoziția plantei de canabis. THC, spre deosebire de CBD, este compusul responsabil de efectele psihotrope asupra gândirii. Consumul produselor din canabis este legal în România atâta timp cât acestea conțin 0% THC.
Marijuana și cânepa sunt deseori confundate deoarece aparțin aceleiași specii ale plantei Cannabis sativa. Există însă niște diferențe semnificative între ele. Atât marijuana, cât și cânepa conțin CBD și THC, precum și alți 540 de compuși. Diferența provine din cantitatea fiecărui compus prezentă în specia respectivă.
Marijuana conține mai mult THC și mai puțin CBD, fiind consumată în contexte recreative în care utilizatorii urmăresc senzația psihotropă, pe când cânepa conține mai mult CBD și mai puțin THC, fiind ideală pentru a beneficia de remediile medicinale ale plantei de canabis fără efectul psihoactiv.
Care e diferența între uleiul de cânepă și uleiul CBD?
Uleiul de cânepă se extrage din semințele de cânepă, nu conține THC și în el se regăsesc doar urme de CBD. Uleiul de cânepă conține acizi grași omega 3 și omega 6, acid gama-linoleic și alți antioxidanți, precum și o cantitate ridicată de vitamine B și de vitamina D. Toate acestea fac din uleiul de cânepă un ulei cu diverse beneficii pentru sănătate precum combaterea constipației și a tulburărilor gastrointestinale, întărirea sistemului imunitar și a celui cardiovascular.
CBD se extrage din planta de cânepă (flori, frunze și tulpini) și se combină cu un ulei purtător inert precum uleiul de cânepă. Uleiul de cânepă putrător în starea sa 100% naturală, nemodificat fizico-chimic, este cel mai studiat ulei purtător din lume și analizat în peste 3000 de studii.
Uleiul CBD poate conține exclusiv CBD, adică CBD izolat, CBD cu spectru larg care conține mai mulți compuși, inclusiv terpene și flavonoide, dar nu și THC, și CBD cu spectru complet care conține toți compușii plantei de canabis, inclusiv THC, dar care este ilegal pentru consum și comercializare în România.
Popularitatea acestui ulei a devenit uriașă în ultima perioadă, în primul rând datorită proprietăților sale calmante. Uleiul CBD are numeroase beneficii confirmate de mai multe studii recente. Conform studiilor din ultimii ani, uleiul CBD poate fi util în tratamentul durerii cronice, durerii artritice sau articulare, anxietății și depresiei, tulburărilor de somn, migrenelor și diverselor dureri de cap, sindromului de stres posttraumatic, greață, cancer, alergii sau astm, epilepsie, autism, scleroză multiplă, afecțiuni pulmonare și cardiace, boala Parkinson, boala Alzheimer.
Cum funcționează CBD
Toți canabinoizii produc efecte în corp prin interacțiunea cu receptorii de canabinoizi care formează sistemul nostru endocanabinoid. Sistemul endocanabinoid, numit astfel după planta care a ajutat la descoperirea sa, este probabil unul dintre cele mai importante sisteme fiziologice implicate în menținerea sănătății noastre. Corpul dispune de două tipuri de receptori:
Receptorii CB1 care sunt prezenți în tot corpul și mai ales în creier și care coordonează mișcarea, durerea, emoțiile, dispoziția, gândirea, apetitul, memoria și alte funcții.
Receptorii CB2 care sunt mai comuni la nivelul sistemului imunitar și care influențează inflamația și durerea.
Principalele beneficii ale uleiului CBD
Calmarea durerii
Medicamentele convenționale pot contribui la calmarea durerii, dar CBD poate fi o alternativă naturală. Corpul uman, după cum am văzut mai sus, conține un sistem specializat numit sistemul endocanabinoid care este implicat în reglarea a numeroase funcții. Corpul produce endocanabinoizi, niște neurotransmițători care se atașează de receptorii canabinoizi din sistemul nervos. Studiile arată că CBD poate contribui la reducerea durerii cronice prin impactul pe care îl are asupra activității acestor receptori și prin interacțiunea cu neurotransmițătorii. Și analgezicele clasice influențează activitatea sistemului endocanabinoid, însă au diverse efecte secundare.
Un studiu din 2018 efectuat pe șoareci a arătat că CBD reduce inflamația împiedicând eliberarea de compuși care stimulează procesele inflamatorii din corp. De asemenea, un studiu din 2019 a arătat că aplicarea de ulei CBD pe piele a dus la reducerea semnificativă a afecțiunilor cutanate inflamatorii și a prevenit formarea de cicatrici.
Epilepsie
După ani de cercetări cu privire la siguranța și eficacitatea uleiului CBD în tratarea epilepsiei, FDA (Food and Drug Administration, o instituție din Statele Unite care se ocupă cu reglementarea pieței medicamentelor și suplimentelor alimentare), a aprobat un medicament numit Epidiolex obținut dintr-o formă purificată de CBD pentru tratarea unor forme rare de epilepsie.
Oamenii de știință încep să realizeze modul în care CBD previne crizele de tip epileptic fără efectul sedativ al medicamentelor folosite anterior și utilitatea extraordinară a uleiului CBD în tratarea epilepsiei.
Boala Alzheimer
Există numeroase studii care au investigat potențialele beneficii ale administrării de CBD în cazul acestei afecțiuni. În 2019, un studiu a arătat că CBD ar putea contribui la întârzierea apariției și evoluției bolii Alzheimer. În prezent, se desfășoară mai multe studii care urmăresc să identifice dozajul exact.
Combaterea altor afecțiuni neurologice și neurodegenerative
Cercetătorii cred că abilitatea CBD de a acționa asupra sistemului endocanabinoid și al altor sisteme de semnalizare ale creierului poate ajuta în tratarea tulburărilor neurologice.
Pe lângă epilepsie, este intens studiat rolul CBD în tratarea sclerozei multiple. Mai multe studii au arătat că tratamentul cu CBD poate îmbunătăți calitatea vieții și a somnului în cazul persoanelor cu boala Parkinson, dar e nevoie de studii suplimentare pentru a confirma acest lucru.
ics-collection-in-article-randomSusține activitatea sistemului cardiovascular
Există studii care corelează CBD cu mai multe beneficii pentru sistemului cardiovascular, printre care și abilitatea de a reduce hipertensiunea. Conform unui asemenea studiu, administrarea de 600 mg de CBD a dus la scăderea tensiunii sangvine în condiții de repaus fizic și de asemenea nivelul tensiunii sangvine ca urmare a unor teste de stres care în mod normal cresc nivelul acesteia. Totodată, CBD a dus la reducerea rigidității arteriale și la îmbunătățirea fluxului sangvin prin artere.
Reduce anxietatea și depresia
Știm cu toții că nu doar problemele de sănătate fiziologice, ci și cele psihologice pot avea un efect devastator asupra calității vieții unei persoane. Tulburările mentale sunt adesea tratate cu medicamente convenționale care pot avea însă adesea mai multe efecte secundare, cum ar fi somnolență sau, dimpotrivă, agitație, insomnie, dureri de cap, disfuncții sexuale etc.
Uleiul CBD este un potențial tratament natural promițător pentru tulburări de dispoziție precum anxietatea sau depresia. Astfel, uleiul CBD a fost utilizat pentru a trata insomnia și anxietatea în cazul unor copii care sufereau de sindrom de stres posttraumatic (PTSD), efectele fiind unele pozitive.
În prezent sunt în desfășurare mai multe studii care investighează eficacitatea administrării de CBD pentru tratarea anxietății și depresiei. De exemplu, există în derulare un studiu care explorează potențialele beneficii ale administrării la persoane diagnosticate cu tulburare bipolară, pentru tratarea simptomelor de anxietate și depresie ale acestora, ale cărui rezultate se așteaptă să fie publicate în 2022.
De asemenea, este luat în calcul potențialul rol antipsihotic al CBD, respectiv cel de a trata bolile mentale grave de tip psihotic.
Ameliorează simptomele asociate cancerului și prezintă un potențial efect antitumoral
CBD poate contribui la diminuarea unor simptome corelate cu cancerul, precum și al unor efecte secundare generate de tratamentul oncologic, cum ar fi greață, vomismente și durere.
Autorii unui studiu din 2012 au descoperit că CBD ar putea preveni evoluția anumitor tipuri de cancer, împiedicând dezvoltarea celulelor cancerigene și stimulând distrugerea lor. De asemenea, s-a luat în calcul folosirea CBD ca adjuvant pentru chimioterapie pentru a îmbunătăți răspunsul sistemului imunitar la tratamentul anticancerigen.
Și în acest caz, e nevoie de mai multe studii, dar rezultatele par promițătoare.
Alte potențiale beneficii ale CBD care sunt confirmate de unele studii și care vor fi investigate suplimentar:
- tratamentul acneei;
- revenirea sau întârzierea declanșării diabetului de tip 1;
- renunțarea la fumat sau stoparea unor dependențe de substanțe psihoactive și diminuarea simptomelor acestora;
- rol antiinflamator;
- tulburări de somn;
- migrene;
- greață;
- alergii sau astm;
- afecțiuni pulmonare.
Riscuri și efecte secundare
CBD poate interacționa cu unele suplimente alimentare sau medicamente. De aceea, vă recomandăm să consultați medicul în cazul în care doriți să începeți să consumați ulei CBD sau CBD sub alte forme.
Prin posibilele efecte secundare adverse se numără probleme gastrointestinale, pierderea apetitului, schimbări de dispoziție.
Nu se recomandă consumul de CBD în timpul sarcinii sau alăptării deoarece riscurile nu sunt suficient cunoscute.
Un alt aspect important este dozajul. Se recomandă ca acesta să se facă în raport cu greutate corporală, concentrația produsului și motivul administrării pentru a se identifica doza optimă. În general, recomandarea este să se înceapă administrarea cu o doză scăzută și să se crească treptat în raport cu efectele identificate, respectiv dacă nu se constată efecte secundare negative.
E important așadar să examinați concentrația produsului care în mod normal este menționată pe eticheta acestuia și să începeți administrearea crescând treptat doza, asta doar dacă nu sesizați vreun efect negativ.
Sursele noastre:
- Corroon, J., & Phillips, J. A. (2018). A Cross-Sectional Study of Cannabidiol Users. Cannabis and cannabinoid research, 3(1), 152–161. https://doi.org/10.1089/can.2018.0006
- Corroon, J., & Phillips, J. A. (2018). A Cross-Sectional Study of Cannabidiol Users. Cannabis and cannabinoid research, 3(1), pp. 152–161. https://doi.org/10.1089/can.2018.0006
- Thanabalasingam, S. J., Ranjith, B., Jackson, R., & Wijeratne, D. T. (2021). Cannabis and its derivatives for the use of motor symptoms in Parkinson's disease: a systematic review and meta-analysis. Therapeutic advances in neurological disorders, 14, 17562864211018561. https://doi.org/10.1177/17562864211018561.
- Kubala, Jillian, 6 Health Benefits of CBD Oil — and a Look at Side Effects, healthline.com, link: https://www.healthline.com/nutrition/cbd-oil-benefits#pain-relief
- Massi, P., Solinas, M., Cinquina, V., & Parolaro, D. (2013). Cannabidiol as potential anticancer drug. British journal of clinical pharmacology, 75(2), pp. 303–312. https://doi.org/10.1111/j.1365-2125.2012.04298.x
- Elms L, Shannon S, Hughes S, Lewis N. Cannabidiol in the Treatment of Post-Traumatic Stress Disorder: A Case Series. Journal of Alternative & Complementary Medicine, aprilie 2019; 25(4):392-397. doi: 10.1089/acm.2018.0437. Epub 18 decembrie, 2018. PMID: 30543451
- Silva, Lauren, 9 Science-Backed Benefits Of CBD Oil, forbes.com, link: https://www.forbes.com/health/body/cbd-oil-benefits/
- Sultan, S. R., O'Sullivan, S. E., & England, T. J. (2020). The effects of acute and sustained cannabidiol dosing for seven days on the haemodynamics in healthy men: A randomised controlled trial. British journal of clinical pharmacology, 86(6), 1125–1138. https://doi.org/10.1111/bcp.14225
- Wilson, Debra Rose, Everything you need to know about CBD oil, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/317221
- García-Gutiérrez, M. S., Navarrete, F., Gasparyan, A., Austrich-Olivares, A., Sala, F., & Manzanares, J. (2020). Cannabidiol: A Potential New Alternative for the Treatment of Anxiety, Depression, and Psychotic Disorders. Biomolecules, 10(11), p. 1575. https://doi.org/10.3390/biom10111575
- Silva, Lauren, CBD vs. THC: What’s The Difference?, Forbes, link: https://www.forbes.com/health/body/cbd-vs-thc/
- Darkovska-Serafimovska, M., Serafimovska, T., Arsova-Sarafinovska, Z., Stefanoski, S., Keskovski, Z., & Balkanov, T. (2018). Pharmacotherapeutic considerations for use of cannabinoids to relieve pain in patients with malignant diseases. Journal of pain research, 11, pp. 837–842. https://doi.org/10.2147/JPR.S160556
- Caporuscio, Jessica, What is the difference between hemp seed oil and CBD oil?, Medical News Today, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/hemp-seed-oil-vs-cbd-oil
- Hongbo Li, Weimin Kong, Christina R. Chambers, Daohai Yu, Doina Ganea, Ronald F. Tuma, Sara Jane Ward, The non-psychoactive phytocannabinoid cannabidiol (CBD) attenuates pro-inflammatory mediators, T cell infiltration, and thermal sensitivity following spinal cord injury in mice, Cellular Immunology, Volum 329, 2018, pp. 1-9, ISSN 0008-8749, https://doi.org/10.1016/j.cellimm.2018.02.016.
- Farrell, J. S., & Soltesz, I. (2019). Plants come to mind: phytocannabinoids, endocannabinoids and the control of seizures. Addiction (Abingdon, England), 114(8), pp. 1343–1345. https://doi.org/10.1111/add.14540
- Palmieri B, Laurino C, Vadalà M. A therapeutic effect of cbd-enriched ointment in inflammatory skin diseases and cutaneous scars. Clinical Therapeutics, martie-aprilie 2019;170(2):e93-e99. doi: 10.7417/CT.2019.2116. PMID: 30993303.
- Axe, Josh, dr., CBD Oil Benefits, Side Effects and How to Use, draxe.com, link: https://draxe.com/nutrition/cbd-oil-benefits/
Completează adresa ta de email şi descarcă materialele.
Îţi vom trimite ocazional şi veşti de la noi.
TAG-uri: