Cum ne-am distrat și cum am dat premii bio anul ăsta la Academia de Joacă

Cum ne-am distrat și cum am dat premii bio anul ăsta la Academia de Joacă

Pe 1 iunie ne-am distrat şi-am învăţat, iar profă ne-a fost nimeni alta decât Gianina Corondan, zâna fluturilor călători. Ea a condus cursurile, ea a condus distracția și tot ea a înmânat și premiile.

Ce-am învățat? Păi am învățat că nuca de cocos (da, tot ea, e peste tot și bine face că e) poate fi un superaliment al copilăriei, mulțumită proprietăților ei. Și-am mai învățat că avocado poate fi și el un superaliment al copilăriei, la fel, mulțumită proprietăților lui.

Cine nu ne crede poate să se lămurească din pozele făcute chiar în timpul cursurilor. Iar la anul este invitat și cine știe, poate chiar să câștige un premiu bio binemeritat!

Iată ora de alimentație sănătoasă, cu multe mânuțe ridicate. Se vede că profa a fost nevoită să lase locul celor mici și isteți, care le știu pe toate.

 

Și iată și câștigătoarea unuia dintre cele două premii bio pe care noi le-am oferit celor mai pricepuți.

 

Ce ziceți, ne vedem și la următoarea ediție a Academiei de Joacă? Nouă ne-a plăcut, mai vrem să ne jucăm așa!

 

Răzvan, Republica BIO
Copyright Republica BIO

 

Pușculița BIO

Abonează-te la gazeta Republicii BIO şi vei primi 200 BIObani, pe lângă informații și oferte speciale pentru tine..

ATENȚIE! Vei primi BIObanii doar pentru o singură acțiune de înscriere la newsletter.

Citește despre programul de loialitate

Dacă ţi-a plăcut articolul ăsta, sigur te va interesa şi:

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.
Best seller Inchide
Protein delight breakfast Republica BIO, pachet promotional, ecologic, 1200 g
-12%
Hot
Free
180,84 lei 205,50 lei