Cum ne-am distrat și cum am dat premii bio anul ăsta la Academia de Joacă
size: 1024x1024
format: pjpg
responsive_height:
ultra_responsive_height:
min_height:
parallax_type:
height:
scale_perspective:
info-rimage: END
Pe 1 iunie ne-am distrat şi-am învăţat, iar profă ne-a fost nimeni alta decât Gianina Corondan, zâna fluturilor călători. Ea a condus cursurile, ea a condus distracția și tot ea a înmânat și premiile.
Ce-am învățat? Păi am învățat că nuca de cocos (da, tot ea, e peste tot și bine face că e) poate fi un superaliment al copilăriei, mulțumită proprietăților ei. Și-am mai învățat că avocado poate fi și el un superaliment al copilăriei, la fel, mulțumită proprietăților lui.
Cine nu ne crede poate să se lămurească din pozele făcute chiar în timpul cursurilor. Iar la anul este invitat și cine știe, poate chiar să câștige un premiu bio binemeritat!
Iată ora de alimentație sănătoasă, cu multe mânuțe ridicate. Se vede că profa a fost nevoită să lase locul celor mici și isteți, care le știu pe toate.
Și iată și câștigătoarea unuia dintre cele două premii bio pe care noi le-am oferit celor mai pricepuți.
Ce ziceți, ne vedem și la următoarea ediție a Academiei de Joacă? Nouă ne-a plăcut, mai vrem să ne jucăm așa!
akkqfkrpgy pe
Muchas gracias. ?Como puedo iniciar sesion?
yagsmgtedg pe
Muchas gracias. ?Como puedo iniciar sesion?
ioevukqaws pe
Muchas gracias. ?Como puedo iniciar sesion?
sdchjcufxo pe
Muchas gracias. ?Como puedo iniciar sesion?
cjcwvermdq pe
Muchas gracias. ?Como puedo iniciar sesion?