Vezi sidebar
Curiozități despre cafea: știai că?
01.07.2020
Ruxi Comsa
1.612 vizualizări

Consumul de cafea are deja o lungă tradiție. Conform a numeroase studii, să bei o cafea în fiecare dimineață nu reprezintă în mod necesar un obicei rău. Dimpotrivă, este sănătos. Cafeaua de dimineață are mult mai multe beneficii pentru organismul tău decât faptul că te energizează. Studiile arată că aceasta ne protejează de diabetul de tip 2, afecțiunile hepatice și scade riscul unor afecțiuni cardiace. Există și situații în care cafeaua poate fi contraindicată, de exemplu când suferi hipertensiune.

După cum vei vedea citind articolul de față, există tot soiul de curiozități despre această băutură celebră în întreaga lume și îndrăgită de atât de mulți oameni.

Cafeaua se găsește sub multe forme și prezintă o mare varietate de arome. Există chiar și cafea bio. Poate că te întrebi ce e cu aceasta și de ce ar fi ea diferită de suratele ei convenționale. Sortimentele de cafea bio sunt diferite de cafeaua cu care ne-am obișnuit până acum, datorită atenției deosebite care se acordă la cultivarea lor. Cafeaua bio nu este tratată cu pesticide și îngrășăminte chimice. Din acest motiv, cafeaua bio are numeroase vitamine și nutrienți. În plus, cafeaua bio are beneficii potențiale pentru sănătate datorită conținutului său antioxidant ridicat, iar aroma și gustul sunt excelente datorită maturării lente a boabelor de cafea.

Iată câteva curiozități despre cafea pe care poate nu le știai:

 

Curiozități despre cafea - Video Republica BIO

 

1. Se află pe locul 2 în topul celor mai comercializate alimente din lume

Cafeaua se regăsește pe locul al doilea, după ulei, în rândul celor mai vândute produse alimentare din întreaga lume. Cafeaua este consumată în cantități mari, fiind cea mai iubită băutură după apă. Comerțul global de cafea se ridică la peste 100 de miliarde de dolari.

2. Cafeaua a fost descoperită de proprietarul unei turme de capre

Se spune că aceasta a fost descoperită în secolul al IX-lea în Etiopia de proprietarul unei turme de capre. Acesta a observat că animalele consumau fructele arbuștilor de cafea, iar ulterior a sesizat că ele și-au schimbat comportamentul. Au dat dovadă de multă energie și nu au dormit peste noapte. Bărbatul a vorbit despre asta cu călugării locali. Împreună, au făcut o băutură din boabele de cafea și și-au dat seama că puteau sta treji toată noaptea ca să se roage. Apoi, au răspândit vestea în rândul celorlalți călugări etiopieni și de acolo mai departe.

3. Adăugând frișcă la cafea, o menții caldă mai mult timp

Cafeaua rămâne caldă cu 20% mai mult timp atunci când adaugi frișcă în această băutură. Desigur, crește semnificativ în acest caz și numărul de calorii al băuturii.

4. Care e semnificația cuvântului „espresso”?

Cuvântul „espresso” vine din italiană și înseamnă „eliminat cu forță în exterior”. Sortimentul de cafea atât de iubit de atât de mulți oameni numit espresso este produs prin „împingerea” de apă foarte fierbinte care are o presiune ridicată printre granulele de cafea fin măcinată, compactă.

5. Boabe sau sâmburi de cafea?

Boabele de cafea cresc pe ramurile unui arbust și reprezintă de fapt sâmburii unui fruct. Există două varietăți principale de boabe – verzi și roșii. Boabele roșii au un miros mai plăcut și sunt mai puțin acide. Acestea sunt utilizate pentru producția de cafea mai delicată.

6. Cea mai scumpă cafea din lume este obținută cu ajutorul fecalelor unui animal

„Kopi Luwak” este sortimentul de cafea cel mai scump din lume. Este originar din Indonezia și este obținut din boabele digerate de un animal numit civeta de palmier asiatică, un animal asemănător zibetei, care le elimină prin excremente fără a le digera în totalitate. Din boabele eliminate prin fecale se obține o cafea cu aromă catifelată, mai puțin acidă. Acest tip de cafea se vinde cu peste 350 de euro kilogramul!

7. Există 2 tipuri principale de cafea

Cafeaua de tip Arabica a fost originar cultivată în Peninsula Arabică, de unde și numele său. Cafeaua Robusta este o plantă mai rezistentă, care conține o cantitate dublă de cofeină față de Arabica.

8. Fructele de cafea sunt comestibile

Nu doar semințele (boabele) de cafea pot fi consumate, ci și fructele arbustului de cafea. Inițial, oamenii obișnuiau să combine fructele cu grăsime obținând niște gustări sub formă rotundă, ca o bilă, care reprezentau o excelentă sursă de energie.

De asemenea, fermentau pulpa acestor fructe producând în acest mod o băutură asemănătoare vinului.

 

Cafea pe toate gusturile

 

9. Cel mai mare producător de cafea al lumii este Brazilia

În prezent, în Brazilia se obține aproximativ o treime din producția globală de cafea conform International Coffee Organization, aproximativ de două mai mult decât produce țara aflată pe locul al doilea în topul producătorilor de cafea care este Vietnam.

10. „Decofeinizat„ nu este sinonim cu „0% cofeină”

Cafeaua decofeinizată se obține adesea prin procesare chimică, rezultatul fiind eliminarea cofeinei, dar nu în procent de 100%. O cană de cafea decofeinizată conține de la 2 la 12 mg de cofeină, conform Mayo Clinic. Prin comparație, o cană obișnuită de cafea conține între 95 și 200 mg de cofeină, iar o cutie de cola între 23 și 35 mg de cofeină.

11. Consumul de cafea a fost interzis de mai multe ori de-a lungul timpului

De-a lungul istoriei, cafeaua a fost supusă de mai multe ori unor tentative de a fi interzisă. În 1511, liderii musulmani de la Mecca au fost de părere că stimulează gândirea radicală și au interzis consumul de cafea. În secolul al XVI-lea unii membri ai clerului din Italia au încercat să interzică această băutură pe motiv că are o natură „satanică” (din cauza culorii). Însă Papei Clement al VII-lea i-a plăcut atât de mult cafeaua încât a eliminat interdicția și ... a botezat cafeaua în anul 1600 pentru a o scăpa de caracterul satanic.

În 1633, când se afla la conducerea Imperiului Otoman, sultanul Murad al IV-lea a introdus o pedeapsă pentru cei prinși că beau cafea. Consumatorii de cafea erau bătuți  prima dată când erau prinși că beau cafea, iar a doua oară erau aruncați în Bosfor închiși într-un sac pentru a se îneca.

În 1746, guvernul suedez a scos în afara legii nu doar cafeaua, ci și accesoriile pentru cafea, precum ceștile și farfuriile. De asemenea, în 1777, Frederic cel Mare al Prusiei a emis un document care declara întâietatea berii în fața cafelei, deoarece considera că aceasta din urmă are un efect negativ asupra consumului de bere din țară.

12. Băutorii de cafea tind să trăiască mai mult

Conform a numeroase studii, există o corelație între consumul moderat de cafea (maxim 3-4 cești pe zi­) și o durată mai mare de viață, dar și un risc mai scăzut de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și boala Parkinson (sursa 5). Riscurile pentru sănătate (mai ales pe plan cardiovascular) asociate consumului de cafea sunt corelate de obicei cu un consum ridicat de cafea (de peste 4 căni pe zi).

Ruxi şi Laur, Republica BIO
Copyright Republica BIO

Surse:

  1. 16 most interesting facts to know about coffee
  2. 21 Surprising Coffee Facts That Will Perk Up Your Afternoon
  3. The Infinite Emotions of Coffee
  4. The latest scoop on the health benefits of coffee
  5. Coffee, Caffeine, and Health Outcomes: An Umbrella Review

 

Completează adresa ta de email şi descarcă materialele.
Îţi vom trimite ocazional şi veşti de la noi.

TAG-uri:

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.