Vezi sidebar
Știi cum să alegi cerealele sănătoase pentru micul dejun?
31.10.2016
Ruxandra Comsa
2.707 vizualizări

Nu toate cerealele pentru micul dejun sunt sănătoase... 

Vorbesc despre acele cereale din comerț după care toți copiii sunt înnebuniți azi, și care se întâmplă să se regăsească pe meniul matinal al unor grădinițe. Sunt o capcană gustoasă, dulce, cu ciocolată sau fără. Și sunt aromați cu scorțișoară, vanilie, și sunt îndulciți “natural”, cu miere (în cel mai fericit caz).

Acele cereale, deci, au fost create în ideea de a vinde un preparat pentru micul dejun, sănătos, și care să nu necesite preparare, alta decât adăugarea de lapte. Din păcate însă, nu întotdeauna cerealele sau fulgii aceia de cereale sunt un produs alimentar sănătos.

Cereale mic dejun, pentru copii

Există câteva motive pentru care, deși comercializați ca un preparat nutritiv, energizant, plin de vitamine și minerale, bun chiar pentru dietele de slăbire, cerealele și fulgii de cereale nu sunt chiar ceea ce sperăm noi. De ce? Pentru că prin procesare, fulgilor de cereale le sunt eliminate o parte din fibrele integrale benefice pentru digestie. În plus, chiar cei care sunt special preparați pentru copii conțin mai mult zahăr adăugat decât cele pentru adulți.

Cerealele integrale scad riscul de hipertensiune

Fulgi de cereale integrale

Majoritatea nutriționiștilor susțin că cerealele pentru micul dejun, printre altele, scad riscul de hipertensiune. Acest lucru este adevărat, dar numai pentru acele cereale pentru micul dejun preparate din cereale integrale și mai ales neprocesate sau neîndulcite. Da, cantitatea mare de fibre conținută de cerealele integrale este responsabilă pentru beneficiile aduse sănătății sistemului cardiovascular. Dar, între acest sortiment de cereale și cele procesate, clasice, convenționale, îndulcite, învelite în ciocolată sau siropuri, mult râvnite de copii, este o diferență uriașă. Acestea din urmă conțin în principal făinuri procesate, apă, amidon și zaharuri, coloranți, preparate la temperaturi ridicate. Deci, atenție ce puneți pe masa de mic dejun a celor mici.

Câte fibre mai conțin fulgii de cereale procesați?

Cauza pentru care fulgii de cereale obișnuiți au devenit un aliment atât de nesănătos o constituie modul în care sunt produși, sau procesați. Practic, grâul sau porumbul este măcinat, amestecat cu apă și apoi, cu ajutorul căldurii și al presiunii, i se dă forma finală de fulgi, figurine, cerculețe, sfere, etc. Temperatura ridicată și presiunea contribuie de cele mai multe ori la eliminarea substanțelor nutritive conținute.

Grăsimile nesaturate benefice și aminoacizii sunt dizolvați și se pierd, deoarece presa distruge structurile celulare care le conțin. Aceste structuri ar trebui, în mod normal, să fie descompuse în intestine, ceea ce ar permite ca toate substanțele nutritive să fie digerate, procesate și folosite de corpul nostru pentru sănătate.

Cât zahăr conțin fulgii de cereale pentru copii?

Ceea ce e și mai rău este faptul că fulgii de cereale pentru copii conțin enorm de mult zahăr. Ați avut vreodată curiozitatea să vă uitați pe eticheta unei cutii cu fulgi de cereale, ca să vedeți cât zahăr conțin? Iar dacă sunteți niște persoane cu o curiozitate cu adevărat neobișnuită, ați comparat vreodată cantitatea de zahăr din fulgii de cereale cu cea din fursecuri sau alte dulciuri? Dacă ați făcut-o, vă felicit, pentru că ați făcut probabil o descoperire care pe mine m-a șocat: cantitatea de zahăr e cam aceeași la unele dintre sortimente. Prin urmare, noi îi hrănim pe copiii noștri la micul dejun cu dulciuri din făină și zahăr și ne imaginăm că ei mănâncă sănătos.

De asemenea, vă sfătuiesc să fiți atenți și la ingredientele de pe cutiile cu fulgi de cereale fără zahăr. Majoritatea lor sunt îndulciți cu o combinație de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză și maltodextrină, ingrediente pe care nutriționiștii le consideră responsabile, în ziua de azi, de creșterea obezității în rândul copiilor.

Fulgii de cereale pot conține organisme modificate genetic

O altă problemă constă în faptul că majoritatea alimentelor pe bază de porumb, dar nu numai, conțin porumb modificat genetic sau cereale modificate genetic. Aproximativ 85% din porumbul produs în Statele Unite este de modificat genetic și peste 75% dintre alimentele procesate din porumb conțin deci OMG-uri.

Există numeroase studii care au ajuns la concluzia că porumbul și alte cereale modificate genetic prezintă riscuri pentru sănătatea umană (pentru mai multe detalii, vă recomand un articol mai vechi despre OMG-uri). Există o modalitate de a evita riscurile consumului de alimente modificate genetic: fulgii sau cerealele bio, certificate. în agricultura ecologică, aceste organisme sunt interzise. 

Care sunt cele mai sănătoase cereale pentru micul dejun?

Fulgii de cereale pot fi un aliment sănătos, foarte hrănitor, plin de vitamine și minerale, care ne asigură energia de care avem nevoie, cu condiția să fie integrali sau cât mai puțin procesați, fără OMG-uri, fără zahăr adăugat sau alți îndulcitori. Dacă îi preferați dulci, atunci adăugați în castron, acasă, câtă miere aveți nevoie. Așa veți fi siguri că ați adăugat miere adevărată și nu un sirop dulce, fără valoare nutritivă, ba dimpotrivă. Sau citiți cu atenție eticheta, să aflați cu ce au fost îndulciți. Există și îndulcitori naturali, curați, sănătoși chiar și pentru copii.

Musli sanatos pentru mic dejun

Vă recomand să încercați, de exemplu, sortimentele de musli care conțin amestecuri de fulgi din cereale integrale, de ovăz, grâu și orz, combinate cu semințe de floarea-soarelui, susan sau in și cu fructe uscate, sortimente neîndulcite nici cu zahăr, nici cu miere. Acestea conțin glucide forte, vitamine și fibre care ne fac să ne simțim sătui și ne ajută să avem o digestie optimă.

Iar dacă alegeți să le consumați înmuiate în lapte vegetal în loc de lapte de vacă (am scris aici despre mitul laptelui de origine animală), digestia substanțelor nutritive se va face mai rapid și cu mai puțin efort și veți beneficia instantaneu de doza de energie de care aveți nevoie. Mie îmi place, de exemplu, să consum fulgii de cereale cu lapte vegetal de orez cu migdale, fără să-i îndulcesc, și să le adaug doar bucăți de fructe proaspete sau uscate. Dacă preferați să-i consumați simpli, fără fructe, îi puteți îndulci cu miere, sirop de agave sau orice alt îndulcitor sănătos.

 

Pe curând!

 

Ruxi, pentru Republica BIO

Sursele mele:
http://superhumancoach.com/negative-effects-of-cereals/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1280366/

Copyright Republica BIO

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.