Vezi sidebar
Rhodiola rosea: beneficii de la echilibrare hormonală, la tonifiere fizică și mentală
03.10.2017
Razvan Mottok
26.458 vizualizări

Despre rhodiola, și ce sunt plantele adaptogene

Rhodiola Rosea, cunoscută și sub denumirea de „rădăcina de aur”, este o plantă adaptogenă cu o mare capacitate de echilibrare hormonală, energizare, accelerare a arderii grăsimilor și de stimulare a capacității cognitive. Rhodiola crește la altitudini ridicate în regiunile arctice din Asia și Europa de Est.

Plantele adaptogene au rolul de a ajuta corpul să se adapteze la stresul fizic, chimic și de mediu. Rhodiola prezintă proprietăți adaptogene foarte ridicate.

Ce este și cum arată rhodiola

Rhodiola Rosea, beneficii

Rhodiola Rosea este considerată o plantă sacră. Grecul Discoride, medic, farmacolog și botanist, menționează prima oară rhodiola în anul 77 î.H, în volumul său “Materia Medica” și spune despre ea că are proprietăți de stimulare a vigorii, longevității, puterii de concentrare și potenței sexuale.

Este o plantă perenă cu flori galben-verzui, din familia Crassulaceae, care crește pe stânci și pe munți la altitudini de până la 2280 de metri. Dintr-o singură rădăcină cresc mai mulți lăstari, care pot ajunge la 35 – 40 cm înălțime.

Planta crește natural în regiunile reci ale Europei și Asiei. Primele studii efectuate asupra rhodiolei încă din 1960 în fosta Uniune Sovietică și în Scandivania au confirmat proprietățile sale extraordinare.

Utilizări ale rhodiolei de-a lungul istoriei

În Scandinavia, rhodiola a fost folosit de secole de localnici pentru a face față frigului siberian dar și stresului. Vikingii au consumat-o pentru a-și spori forța fizică.

Planta a fost folosită în medicina tradițională chineză. Adesea, pentru a preveni răul de altitudine și pentru a urca la înălțimi mari, inclusiv pe Muntele Everest, o consumă șerpașii din munții Asiei.

A fost administrată intens în Rusia în ultimii 70 de ani, în special pentru îmbunătățirea performanței profesionale, inclusiv în domeniul atletismului, dar și pentru combaterea oboselii, insomniei și chiar depresiei.

Unde crește rhodiola

Rhodiola crește în regiunile reci de pe Glob, în special în zona arctică, munții din Asia Centrală, în estul Americii de Nord de la Insula Baffin la munții din Carolina de Nord și părțile muntoase din Europa, cum ar fi Alpi, Pirinei și Carpați, Scandinavia, Islanda, Marea Britanie și Irlanda.

Înapoi la cuprins

Sub ce forme se consumă rhodiola

Rhodiola poate fi administrată sub formă de capsule sau pudră ca supliment alimentar, dar metodele tradiționale de tratament au încorporat adesea rhodiola sub formă de ceai, tinctură sau tonic. O putem găsi sub următoarele forme: rhodiola sirop, rhodiola pulbere (rhodiola rosea pudră), rhodiola extract, rhodiola pastile, rhodiola rosea ceai. În unele zone ale lumii, părțile aeriene ale plantei sunt adăugate proaspete la salate.

Sub formă de supliment alimentar, doza zilnică recomandată este de 250-500 mg, de două sau trei ori pe zi, în cure de 3 luni. Se recomandă administrarea cu 15 minute înaintea mesei.

Ceaiul de rhodiola

Ceaiul de rhodiola poate fi preparat din rădăcina plantei (5 grame la o cană de apă). Se toarnă apă clocotită peste rădăcina tocată mărunt și se lasă patru ore la infuzat. Se bea pe tot parcursul zilei (de 3-5 ori pe zi). Ceaiul poate avea un gust puternic și neobișnuit, așa că se combină adesea cu suc de fructe sau alt tip de ceai. Există pliculețe de ceai de rhodiola în comerț care pot fi preparate deasemenea prin infuzie. Pentru a evita gustul care poate să nu-ți placă, alege rhodiola sub formă de capsule sau tablete. Vor avea întotdeauna o concentrație mai mare, mai eficientă, și scapi de problema gustului.

Ceai de rhodiola, beneficii

Pulbere raw de rhodiola

Rhodiola se găsește și sub formă de pulbere raw. Doza zilnică recomandată este de maxim 1-2 grame (o linguriță), de 1-2 ori pe zi. Amestecați o jumătate de linguriță sau o linguriță de pulbere (aproximativ 1 sau 2 grame de pudră) cu apă, shake-uri, sucuri de legume sau de fructe și consumați de 1 sau 2 ori pe zi.

Suplimente naturiste alimentare cu rhodiola

După cum vă spuneam, rhodiola se găsește în comerț ca supliment alimentar sub multe forme, plecând de la sirop, ceai, tinctură sau extract până la capsule, pastile sau pulbere raw. Indiferent de metoda de consum aleasă, planta ne poate ajuta semnificativ datorită proprietăților sale benefice pentru sănătate.

Înapoi la cuprins

Beneficiile consumului de rhodiola

Rhodiola prezintă numeroase beneficii pentru sănătate, principalele fiind:

  • Accelerează arderea grăsimilor
  • Crește energia și performanțele atletice
  • Scade nivelului de cortizol (hormonul stresului)
  • Combate depresia și îmbunătățește funcția cognitivă
  • Stimulează imunitatea
  • Îmbunătățește funcția sexuală
  • Are rol antiaging

Beneficiile rhodiolei asupra memoriei

Rhodiola crește sensibilitatea neuronilor (celulele din creier și din sistemul nervos), inclusiv a doi neurotransmițători, respectiv serotonina și dopamina. Acești neurotransmițători sunt recunoscuți, printre altele ca având rol în creșterea capacității de concentrare și a memoriei.

Rhodiola, un energizant eficient

Rhodiola poate crește energia organismului și capacitatea de rezistență prin sporirea numărului de celule roșii ale sângelui. Aceste celule transportă oxigenul către mușchi, iar un număr mai mare de celulele sangvine roșii îmbunătățește semnificativ performanța atletică și întârzie oboseala.

Nu e nevoie să fim atleți pentru a beneficia de proprietățile ei. Fie că lucrăm într-o corporație, suntem studenți sau stăm acasă și avem grijă de copii, rhodiola poate crește anduranța și reduce efectele lipsei de somn.

Efectul rhodiolei asupra mușchilor după efort intens

Conform unui studiu publicat în The International Journal of Sports Nutrition and Exercise Metabolism în 2004 rhodiola are efecte antiinflamatorii care ajută la recuperarea rapidă a capacității musculare și îmbunătățirea anduranței în cazul sportivilor.

Beneficiile rhodiolei asupra activității sexuale

Rhodiola stimulează libidoul atât la bărbați, cât și la femei. Deși nu se cunoaște modalitatea exactă, se presupune că acest efect se datorează acțiunii sale asupra dopaminei de la nivelul creierului, substanță foarte importantă pentru funcția sexuală și libido.

De asemenea, se pare că rhodiola poate fi utilizată în tratamentul disfuncției erectile la bărbați.

Republica BIO

Artizani de sănătate

Beneficiile rhodiolei privind reducerea stresului

Rhodiola poate calma organismul atunci când acesta răspunde la factorii de stres cu care se confruntă zilnic prin reacția „luptă sau fugi”. Acest răspuns este determinat de hormonul numit cortizol care ne menține „în priză”, pregătiți pentru a ne apăra de un potențial atac. Problema este că, atunci când nivelul acestuia se menține ridicat pentru mult timp, efectul constă în scăderea capacității de reglarea a glucozei din sânge, creșterea în greutate, dezechilibre ale funcției tiroidiene, dezechilibre hormonale, slăbirea imunității etc. Rhodiola reduce cantitatea de cortizol, inducând o stare de liniște.

Efectul anti-aging al rhodiolei

Menținând nivelul de cortizol scăzut, ne protejăm sănătatea și prevenim îmbătrânirea prematură. Când nivelul de cortizol este ridicat pentru perioade îndelungate de timp, organismul îmbătrânește mai repede și este epuizat. Rhodiola ajută la echilibrarea nivelului de cortizol întârziind procesul de îmbătrânire.

Efectul antidrepesiv al rhodiolei

Un alt beneficiu al suplimentării cu rhodiola a alimentație constă în îmbunătățirea activității cerebrale și combaterea depresiei. Rhodiola este recomandată adesea ca un adjuvant sau o alternativă la antidepresive. Acest rol al său se datorează capacității sale de stimularea a sensibilității la dopamină care contribuie la îmbunătățirea stării de spirit și contribuie la combaterea adicțiilor și a poftelor alimentare.

Efectul antioxidant al rhodiolei și beneficiile asupra organismului

Rhodiola este bogată în compuși fenolici care sunt recunoscuți ca având proprietăți antioxidante puternice. O mare capacitate antioxidantă contribuie la întărirea sistemului imunitar, prevenirea îmbătrânirii, combaterea efectelor atacului radicalilor liberi și vindecarea mai rapidă în caz de îmbolnăvire.

Beneficiile rhodiolei asupra sistemului imunitar

Rhodiola îmbunătățește, după cum spuneam mai sus, capacitatea de rezistență a organismului la boli și imunotoleranța (permițând corpului să recunoască mai ușor diferența dintre agenți patogeni și cei inofensivi) și, totodată, intensifică activitatea imunitară datorită efectului său adaptogen. Rolul său adaptogen este de a susține capacitatea de apărare a corpului la diferite tipuri de stres: intelectual, fizic, de mediu etc.

De asemenea, sprijină sistemul imunitar prin sprijinirea activității serotoninei, dopaminei și a metabolismului energetic celular.

Beneficiile rhodiolei privind prevenirea cancerului   

Prin stimularea imunității, rhodiola ajută la prevenirea tumorilor. De asemenea conține niște substanțe numite salidroside care, conform studiilor, au efect antitumoral. Acestea inhibă proliferarea celulelor cancerigene, stopează evoluția lor și induc apoptoza (moartea celulară) în cazul celulelor tumorale de la nivelul vezicii urinare, sânului, plămânului sau ficatului.

Alte beneficii ale rhodiolei

Rhodiola mai are multe alte beneficii, dar unul dintre cele mai importante (și mai utile aș spune eu) constă în faptul că ne ajută să ardem grăsimea corporală. Rhodiola conține niște compuși activi numit rozavine care declanșează arderea grăsimilor în corp. Rozavinele acționează prin stimularea unei enzime numită lipază sensibilă la hormoni care are abilitatea de a descompune țesutul adipos de la nivel abdominal. Conform studiilor, combinarea administrării de extract de rhodiola cu practicarea de exerciții fizice moderate crește semnificativ procesul de descompunere a țesutului adipos abdominal.

Contraindicații în consumul de rhodiola

Consumul de rhodiola nu se recomandă în cazul persoanelor cu tulburare bipolară (maniaco-depresivă). Nu se asociază, din cauza acțiunii similare, cu medicamente antidepresive (SSRI), (IMAO) și beta-blocante. Nu se recomandă administrarea în cazul gravidelor, deoarece efectele sale secundare nu sunt suficient de bine cunoscute.

 

Rhodiola înseamnă echilibru și performanțe, dar pe relaxare!

 

Ruxi, pentru Republica BIO

Înapoi la cuprins

  

Surse:

https://www.mindbodygreen.com/0-5398/4-Ways-Rhodiola-Could-Change-Your-Life.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rhodiola_rosea
http://www.rhodiolaroseabenefits.com/rhodiola_drinks.html
https://draxe.com/rhodiola-benefits-burning-fat-for-energy-and-beating-depression/
http://www.webmd.com/erectile-dysfunction/news/20040505/natural-sex-boosters-gaining-ground#1
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4348934/

Copyright pentru Republica BIO

 

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.