Vezi sidebar
Pateul vegetal poate fi o alegere sănătoasă. Atenție la ingrediente!
24.10.2016
Ruxandra Comsa
4.242 vizualizări

Fie că ținem post, că suntem vegetarieni sau că vrem să limităm consumul de carne, pateul vegetal pare a fi o soluție la îndemână. Poate fi un aperitiv sau chiar o masă rapidă atunci când suntem pe fugă. E gustos, ieftin și ar trebui să fie și sănătos. Din păcate, nu-i chiar așa, dacă nu suntem atenţi la ingrediente sau la provenienţa lor.

Este natural, nutritiv și sănătos orice pateu vegetal?

Depinde. Eu vă vorbesc despre ingrediente și vă las pe voi să judecați mai departe.

Majoritatea pateurilor din comerț conțin adesea adaos de soia, care ar trebui să țină loc de proteină. Dar atenție, nu cionțin boabe de soia, ci mai exact materialul care rămâne după obţinerea uleiului de soia. Practic, conține un produs rezidual care nu mai are calitățile pe care le au boabele de soia neprelucrate.

În plus, există riscul ca soia respectivă să fie din culturi modificate genetic, şi de cele mai multe ori așa este, pentru că marea majoritate a culturilor de soia din lume sunt modificate genetic. Chiar dacă în țara noastră se cultivă mai puţin soia modificată genetic, ea este adesea importată din alte țări de companiile procesatoare, ca materie primă. Iar cea mai mare parte din producția de soia de pe plan internațional este, ghiciţi, modificată genetic! Singurele culturi de soia nemodificate genetic sunt cele bio, adică ecologice, adică organice (înseamnă exact același lucru, diferă doar numele). Nu vă lăsați păcăliți de eticheta “natural”, și ea este modificată genetic, din acest motiv.

Iar dacă veți avea curiozitatea de a citi eticheta, ceea ce vă sfătuiesc să faceți întotdeauna, veți descoperi că pateul promovat adesea ca fiind ”sănătos” sau ”natural”, conține o mulțime de chimicale nu prea naturale și nu prea sănătoase: aditivi, arome sau potenţiatori de gust ori conservanţi. Scopul lor este de a da gust bun și de a face “mâncabil” un produs fără gust de cele mai multe ori, din ingrediente de calitate slabă, lipsit de substanțe nutritive. Nu mai vorbesc de pesticidele folosite la cultivarea plantelor, ele nu mai sunt trecute pe etichetă.

Pateul vegetal poate conține monoglutamat de sodiu!

În reţete se folosesc potențiatori de gust, cum ar fi periculosul monoglutamat de sodiu, care printre altele îngrașă, pentru că ne face să mâncăm mai mult, fiind asociat cu tot felul de probleme de sănătate. Puteți citi mai pe larg despre el în acest articol de pe blogul Republicii BIO, bine documentat, dedicat monoglutamatului de sodiu sau de potasiu. Acest aditiv alimentar este prezent în produsele fast-food și în nenumărate alte produse din comerț, poate chiar în majoritatea alimentelor convenționale (ne-bio) procesate, dar mai ales în mezeluri, sosuri, semipreparate, etc.

Pateul vegetal contine coloranți artificiali

În plus, pateul vegetal conține coloranți artificiali, al căror scop este să facă produsul să arate apetisant în ochii consumatorului. Motivul? Altfel ar avea o culoare cam palidă, bănuiesc eu. Se adaugă stabilizatorii, conservanții, zahărul, glutenul și alte ingrediente nesănătoase.

Unul dintre ei este roșu carmin. Vă amintiţi articolele despre el? Au stârnit câteva valuri prin presă acum câţiva ani. E folosit şi el pentru colorarea pateurilor vegetale şi este obţinut din niște insecte. Eu nu vreau să mănânc insecte, nici măcar sub formă de pudră. Voi? Și în plus, asta înseamnă că produsul nu mai vegetal, vegan, de post, etc. Vegani, am dreptate sau nu, mă ajutați?

Prin urmare, vă recomand să citiți cu atenție etichetele și să decideţi singuri ce faceţi cu aceste adevărate bombe alimentare, deghizate sub formă de produse de post sănătoase. Puteți găsi rețete de pate vegetarian pe internet, din ciuperci sau din soia, pe care să-l preparați chiar voi în casă. Aşa veţi şti exact ce mâncați.

De ce e mai bun pateul vegetal bio?

Păi, pentru că e bio! Și dacă e bio, nu are voie prin lege să conțină nici organisme modificate genetic, nici chimicale periculoase și nici coloranți obținuți din insecte. Ci, de exemplu, va fi colorat cu suc din sfeclă roșie sau alte plante din culturi ecologice.

Deci, dacă nu aveți timp sau nu vă pricepeți ori nu vreți să vă gătiți pate-ul vegetal acasă, vă sugerez să alegeți sortimente de pateuri bio, certificate. Așa cum spuneam, pateul vegetal bio nu va conţine nici coloranţi din insecte, nici aditivi periculoşi, soia adăugată ca să-i dea consistență nu va fi fost modificată genetic, iar plantele nu vor fi fost stropite cu pesticide.

Ca de obicei, vă las mai jos o listă sănătoasă, să aveţi de unde alege. Că aşa-i fumos, să-i dai omului şi soluţia, nu doar să-l sperii cu gândacii.

 

Sănătate! ...Și-un pate verde, adevărat, natural și sănătos!

 

Ruxi, pentru Republica BIO

Copyright Republica BIO

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.