Vezi sidebar
Vacanţă sub raze de soare sau sub clar de lună?
06.07.2015
Razvan Mottok
179 vizualizări

 

E soare, e cald, e bine, vara e în toi! Cine n-a plecat deja în vacanţă urmează să plece iar cine nu, oricum e bine să citească cele de mai jos. Şi când te bălăceşti în piscină sau stai la soare în parc, tot în toiul verii se numeşte că eşti.

Dacă încingi google căutând una-alta pentru vacanţă, nu uita să dai atenţie şi factorului de protecţie solară. Alege unul potrivit tipului tău de piele. Eu îți recomand să folosești un produs cu un factor de protecție cât mai ridicat, peste 30. Ai grijă mai ales de cei mici, pielea lor e mult mai sensibilă, și nu orice cremă îl protejeză. Alege crema de plajă pentru copii.

Cremele de plajă trebuie să te protejeze de razele UVA dar și de cele UVB

De razele puternice ale soarelui, mai ales de cele din spectru UVA (cele mai periculoase, cauzatoare de cancer al pielii) trebuie să te protejezi indiferent de vârstă. Un produs bun de protecţie solară va şti să te protejeze suficient de bine şi de cele din spectrul UVB, dar să le lase totuşi în măsură suficientă pentru a-şi îndeplini rolul de a ajuta organismul să sintetizeze vitamina D. Mai multe despre UVA/ UVB și factorul de protecție SPF am mai scris, poți citi aici.

O cremă de plajă bio este sănătoasă pentru că ingredientele ei nu-ți fac rău

Următoarea ta grijă, după razele periculoase ale soarelui, este grija ingredientelor din crema de protecţie. Să fie curate, şi să nu-ţi facă mai mult rău decât bine, ţie şi celor dragi. Ştii că pielea este cel mai mare organ al corpului uman, şi este permeabil. Am mai scris despre asta, aici, citeşte. Aşa că e mai bine să cauţi o cremă de protecţie solară bio, certificată ecologic.

Atenţie însă, nevoile fiecăruia sunt diferite. O cremă solară eficientă pentru tine, mami, nu va fi potrivită pentru puiul tău. Şi dacă ai o piele mai sensibilă, probabil e mai bine să nu foloseşti crema de protecţie solară a lui tati, care poate are un o piele mai rezistentă.

Protejează-ți tenul cu cremă solară pentru ten

Nu uita nici de tenul tău. Pielea feţei este mereu expusă, şi are nevoie de îngrijire continuă, lucru valabil şi pentru cei mici şi sensibili.

Aşadeci, fă-ţi liniştită bagajele dar lasă loc în ele şi pentru cremele de protecţie solară, pentru tine şi pentru cei dragi. Vei avea nevoie de ele zi de zi. 

Vacanţa-i scurtă. Nu ţi-o strica cu vizite la farmacie şi cu zile petrecute-n camera de hotel. Vrei să stai la soare, nu să te ascunzi de el. 

Vacanţă plăcută!

 

Răzvan, Republica BIO

Copyright Republica BIO

 

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.