Vezi sidebar
Rețetă de turtă dulce, fără gluten
12.01.2016
Ruxandra Comsa
1.721 vizualizări

De Crăciun trecut am preparat turtă dulce chiar aici, în bucătăria nou-nouță de la Republica BIO. Și pentru că dulciurile nu trebuie să fie în mod obligatoriu nesănătoase, îți recomand rețeta mea plină de condimente bio și aromate, care te va energiza și îți întări imunitatea. Vei rezista cu cu brio vremii de afară, frigului, gheții, deszăpezitului, dezghețatului, săniușului și tuturor provocărilor cu care iarna te întâmpină.

Condimentele sunt alimentele care conțin cea mai mare cantitate de antioxidanți din lume, iar cuișoarele pe care le vei regăsi în acest preparat se află pe unul din locurile fruntașe. Protejează-ți sănătatea și bucură-te în același timp de savoarea unui desert perfect pentru sezonul de iarnă. În plus, rețeta de mai jos nu conține nici gluten, nici zahăr alb.

 

Ingredientele de care vei avea nevoie e bine să fie de calitate. Eu am folosit ingrediente bio. Cu totul, nu-ți va lua mai mult de o oră și jumătate pentru rețeta asta:

300g de amestec pentru patiserie, fără gluten 

1/2 linguriță de sare

1 și 1/2 linguriță de ghimbir măcinat  

1 linguriță de scorțișoară pudră

1/2 linguriță de cuișoare măcinate 

Un vârf de cuțit de nucșoară măcinată 

70ml de ulei de cocos 

130g de melasă din trestie de zahăr 

100g de zahăr de cocos 

1 sau 2 linguri de băutură din orez și migdale, sau de apă

 

Modul de preparare al turtei dulci nu-ți va da mari bătăi de cap:

Amestecă mixul pentru patiserie fără gluten cu sarea și condimentele și lasă-l deoparte. Nu mai e nevoie să adaugi praf de copt, deoarece mixul pentru patiserie îl are deja încorporat. Din câte am citit - dar cu mențiunea că nu am testat încă, poți să înlocuiești mixul pentru patiserie cu făină de orez combinată cu amidon de cartofi (raportul fiind de 2 la 1: la 200g de făină de orez, pui 100g de amidon de cartofi) și să adaugi praf de copt. 

Separat, combină uleiul de cocos, la temperatura camerei, cu melasa. Toarnă zahărul de cocos și 1 sau 2 linguri de lapte din orez și migdale sau apă în amestecul de ulei de cocos și melasă. Combină foarte bine ingredientele cu un tel.

Adaugă treptat mixul pentru patiserie amestecat la pasul 1 cu condimentele, în amestecul cu ulei de cocos. Îți recomand să frămânți cu mâna amestecul, deoarece acesta devine destul de tare și sfărâmicios. Dacă mai e nevoie, adaugă o lingură de lapte vegetal  sau de apă. Formează o bilă de aluat, acoperă-l cu o folie de plastic alimentară și bagă-l la frigider pentru minim o oră.

Preîncălzește acum cuptorul, la 170 de grade Celsius. Taie câte o bucată de aluat și întinde-o cu sucitorul pe o hârtie de copt, ca să nu se lipească de blatul de lucru. Aluatul ar trebui să aibă grosimea de o jumătate de centimetru. Cu ajutorul unei forme de decupat, taie aluatul sub formă de omuleți, brăduți sau orice alte figurine dulci preferi. Pune figurinele în tava de la cuptor acoperită cu hârtie de copt și bagă-le la cuptor, coborât la 150 de grade Celsius. Eu le-am ținut cam 12 minute, dar îți recomand să le încerci cu 2-3 minute mai devreme, să vezi dacă s-au copt și să le scoți atunci când nu sunt foarte tari, pentru că se vor mai întări și atunci când se răcesc.

 

Te-aștept cu pozele de la reușita ta, sau cu un comentariu, cât de mic, mulțumesc. Pe curând!

Scrie şi tu un comentariu

Comentariile sunt moderate înaintea publicării.