Detergenţi bio? O exagerare, desigur!
Am întâlnit multe persoane care consideră că da, preferă să facă un mic efort financiar pentru a cumpăra alimente ecologice, dar li se pare că cei care cumpără şi detergenți ecologici exagerează. Până la urmă, o clătire suplimentară după spălare ar trebui să ajungă!
Câţiva chiar mi-au spus că ei cred că detergenții bio au aceleași ingrediente ca și detergenții ceilalţi. Dar pentru că producătorii adăugă ”câteva picături de ulei de lavandă bio”, zic că tot detergentul e bio.

Și eu aș prefera să cumpăr un detergent mai ieftin, oarecare, şi să pot cheltui mai mult pentru cărți. Alegerea de a cumpăra doar detergenți și înălbitori de rufe organici, bio sau ecologici (înseamnă acelaşi lucru), am luat-o în cunoștință de cauză. M-am documentat și am descoperit cât de nocivi sunt detergenții clasici din comerț.
Cancerul este o moştenire genetică? Nu chiar...
Conform studiilor, doar 5 până la 10% dintre cancere sunt moștenite genetic; restul de până la 90% au legătură cu stilul de viață: fumatul, consumul de alcool, dietele, practicarea sporturilor, etc. Decizia legată de detergentul cu care spălăm hainele este una la fel importantă, ca şi săpunul de mâini sau deodorantul.