Cereale mic dejun BIO
Într-o lume modernă în care produsele pe care le consumăm sunt din ce în ce mai nesănătoase, cu toții ne dorim să reușim să consumăm alimente cât mai sănătoase și, pe cât posibil, produse a căror proveniență o putem verifica.
Lucrurile devin și mai complicate atunci când vine vorba de copiii noștri și de cea mai importantă masă a zilei: micul dejun. Studiile au arătat că este foarte important ca micuții noștri să aibă parte de un mic dejun sănătos pentru că acesta îi ajută să se concentreze mai bine și le stimulează activitatea cerebrală. În plus, dacă vorbim despre atât de îndrăgitele cereale pentru mic dejun, este important să știm că acestea constituie o variantă de mic dejun sănătos doar dacă alegem cereleale integrale, bio sau 100% naturale.
Dacă vorbim despre adulți, un studiu recent al Universității Harvard a arătat că aproape 27% dintre persoanele care sar peste micul dejun sau care consumă la micul dejun produse nu foarte sănătoase au un risc mai mare de a suferi de afecțiuni corelate cu zona cardiovasculară și digestivă.
Pentru că printre valorile noastre se numără și promovarea alimentației sănătoase, noi, cei de la Republica BIO, propunem o gamă variată de cereale sănătoase pentru adulți, dar și cereale fără zahăr pentru copii, 100% naturale.
86 produse
SKU: RB1001196
Stoc: În stoc (3 produse)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Bauck Hof
SKU: RB1003187
Stoc: În stoc (4 produse)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Bauck Hof
SKU: RB1000109
Stoc: În stoc (3 produse)
Categorie: Nuci Seminte si Snacks
Producător: Green Organics
SKU: RB1003213
Stoc: În stoc (1 produs)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Spielberger
SKU: RB1004492
Stoc: În stoc (8 produse)
Categorie: Cereale si leguminoase
Producător: Bauck Hof
SKU: RB1001077
Stoc: În stoc (8 produse)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Dennree
SKU: RB1003654
Stoc: În stoc (6 produse)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Turtle
SKU: RB1001193
Stoc: În stoc (6 produse)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Bauck Hof
SKU: RB1000917
Stoc: În stoc (1 produs)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Rapunzel
SKU: RB1003776
Stoc: În stoc (6 produse)
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Turtle
SKU: RB1004486
Stoc: În stoc (7 produse)
Categorie: Cereale si leguminoase
Producător: Bauck Hof
SKU: RB1000920
Stoc: Lipseşte momentan
Categorie: Cereale si Leguminoase
Producător: Rapunzel